BUCUREȘTI, 6 oct — Sputnik. Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, pledează pentru un model al Europei fără nucleu și periferii. Ideea a fost exprimată în cadrul unui discurs de deschidere a celei de-a șasea ediții a Bucharest Forum.
Șeful diplomației române a pledat pentru depășirea clișeelor antagonice care domină dezbaterile privind reformarea proiectului european: „nucleu/periferie", „federalism/interguvernamentalism", „mai multă/mai puțină Europă", „Est/Vest", „Nord/Sud", „vechea/noua Europă".
„Poate este momentul să ne gândim la o Europă clădită pe modelul actualului sistem global inter-polar: ca o rețea sau o construcție flexibilă de rețele de centre puternic interconectate (…) Europa ca o sumă de rețele unde punctele de pe hartă sunt unite printr-un flux reciproc de idei, informații, schimburi comerciale. Un astfel de continent al reţelelor — fără nucleu și periferii — își poate proiecta puterea transformatoare atât în interiorul societăților sale, cât și în afara granițelor", a declarat Meleșcanu.
În opinia lui, ambițiile liderilor europeni trebuie să se îndrepte spre o „Europă mai bună", care să recâștige încrederea cetățenilor și să răspundă viziunii și intereselor consensuale ale statelor membre.
Ministrul a evidențiat rolul important pe care îl joacă Franța și Germania în reformarea UE, însă a subliniat necesitatea păstrării caracterului deschis al inițiativei promovate de Berlin și Paris și necesitatea implicării majorității statelor membre pe axa Nord-Sud și Est-Vest.