EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Colegul meu din fruntea SRI își face treaba - denunță "revizionismul rus"

© SputnikEditorialistul Dragoș Dumitriu
Editorialistul Dragoș Dumitriu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Scrisoare deschisă adresată directorului SRI, Eduard Hellvig, necesar a fi citită și de fostul nostru coleg, George Maior

"Cooperarea euroatlantică este, din perspectiva Serviciului Român de Informații, esențială în fața amenințărilor revizioniste ale Rusiei, pentru a contracara pericolul terorist, dar și pentru a gestiona eficient tentativa de reorientare a migrației spre Marea Neagră", a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig, preluat de agenția națională de presă Agerpres.

Serviciul de Informații și Securitate - SRI - Sputnik Moldova-România
Exclusivitate: Șeful serviciilor românești – 100% creație Soros

Surprind câteva aspecte — dispariția "combaterii corupției" din primul plan al activității instituției, inexistența amenințărilor de tip separatist — autonomia secuiască, dar și propaganda făcută autonomiei fiscale a unor regiuni — "jaful" imens din energie reclamat de un fost premier, distrugerea fondului silvic și combinațiile funciare reclamate de alt premier, actualmente șef al Curții de Conturi, mă rog și alte chestiuni pe care Hellvig le ignoră. Oare de ce?

În schimb, Hellvig, pe care nu-l bănuiesc de prostie, plasează "amenințările revizioniste ale Rusiei" pe primul loc! Desigur, Hellvig nu explică în ce constă acest "revizionism", care seamănă cu afirmația despre "trupele ruse masate la granița cu România", probă de aberație specifică lui Cristian Diaconescu.

Dar, sincer, sunt tare curios la ce pericol revizionist s-ar putea referi directorul SRI? Rusia e departe, nu a avut posesiuni istorice în România, nu avem vreun tratat care să pună în pericol în vreun fel România — așa că la ce se referă Hellvig? Poate că strofa următoare ne va ajuta:

Dragoș Dumitriu - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
Doi ani de la moartea Tribunului, doi ani prin pustiu

"Într-un moment îngrijorător, în care spiritul euroatlantic este pus sub semnul întrebării și câștigă teren ideea unei Europe cu geometrie variabilă, România devine parte proactivă a nucleului angajat în relansarea proiectului continental", a spus Hellvig.

O adunătură de cuvinte pompoase, plasate într-un fel de kitsch "geopolitic", în care iese în evidență ipocrizia specifică NATO — organizația care a modificat prin agresiune criminală o țară importantă a Europei și a asigurat crearea primului stat musulman din Europa modernă. "Europa cu geometrie variabilă" — NATO vorbește de asta? Dar de "lumea cu geometrie variabilă" și "interpretare preferențială a legislației internaționale", despre asta nu vorbim atunci când folosim sintagma "spiritul euroatlantic"? Oricum, o sintagmă stupidă.

"Există însă o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană, în forme mai mult sau mai puțin vizibile — informația devine astfel un instrument utilizat în scopuri subversive, inclusiv prin campania de diseminare cu bună știință de date false sau trunchiate", a mai declarat Hellvig.

Sigur că da, are dreptate — cu condiția ca dreptul la opinie să fie redefinit în sensul "cine nu vorbește precum unele posturi și unii vectori de influență diseminează falsuri". Sincer, cred că ar trebui ca directorul SRI să își extindă activitatea în Germania, Franța, Italia — în UK este deja prea târziu. Prietene Edi — îmi permit să-i spun așa, ca între foști colegi în Parlament — în țările susnumite, ca și în SUA, sunt partide, publicații importante, personalități de prin rang, care critică, se exprimă în termeni negativi chiar și la adresa propriilor state. Aceeași situație ca în România — nu e nevoie de ruși sau de alte nații presa își face de doi bani țara! Sigur, poate nu chiar ca în România, dar nu nici foarte departe.

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Exclusiv: Incompatibilitate la nivelul Președinției?

Cum să ai încredere în "partenerul strategic", când statul e condus de unul ca Trump. Nu spuns eu asta, nici rușii, ci americanii! Ei îl fac pe Trump albie de porci — Kim e mic copil la capitolul insulte și acuzații! — deci cum să ai încredere în asemenea stat? Ah, sigur, e democrație și libertatea presei, da, da — numai să nu fie ruși, fiindcă atunci de "diseminare de falsuri și revizionism". Pe bune?…

Ok, lasă-i pe alții — dar tu, Edi, directore, te uiți la televizor? Citești ziare sau site-uri? Nu rusești, românești, frate! Eu am impresia că nu citești, că te-au blocat cumva, fiincă altfel, dragă colega, ai vedea că e groasă, nasoală și pute al naibii! Nu chestia cu Rusia, Edi, ci justiția, statul de drept, propria ogradă informativă, finațările din politică, imixtiunea în deciziile statului — prietene, păi ce se spune prin presă, chiar de unii din sistem, securiști, magistrați, păi nici în mintea celui mai nebun rus nu putea să apară!

A doua problemă, poate la fel de serioasă, este că e extrem, fabulos de grav dacă acuzatorii media au dreptate, dar e grav și dacă nu au dreptate, fiindcă înseamnă că un întreg mecanism format din trusturi media și grupuri de afaceri s-a pus pe subminarea instituțiilor statului.

Dragă Edi, tu chiar ești vorbești serios? Revizionism rus, spiritul euroatlantic amenințat?! Eu știu că formarea ta ține 100% de Soros, am și scris și demonstrat asta, dar, hai să fim serioși, Soros e un tip cu umor. Tu devii ridicol. Și periculos pentru România.

Un director SRI care închide ochii la nebunia care chiar amenință statul român și chiar națiunea, ca atare, dar care provoacă diversiuni precum cele menționate mai sus — ei bine, un asemenea director SRI e un pericol. Sau, mă scuzi, e complet pe dinafară, ceea ce e tot periculos.

Închei cu o mică reflecție — am fost coleg și cu tine, și cu George Maior; presupun că dacă spun, independent de acuzațiile care i se aduc, că îmi place mai mult George Maior — nu vei trage concluzia că e revizionism rusesc?

Fluxul de știri
0