CHIȘINĂU, 6 oct — Sputnik. Dacă ar fi să împărțim bugetul anual al Armatei Naționale la numărul de locuitori ai Republicii Moldova, vom obține cifra de 7,3 dolari. Cu alte cuvinte, atât îi revine anual fiecărui cetățean moldovean din suma alocată pentru forțele armate ale țării, susține expertul în economie Vaceslav Ioniță, care citează datele Stockholm International Peace Research Institute.
Astfel, Ioniță ajunge la concluzia că „Moldova este cea mai pacifistă țară din lume".
El mai precizează că în lume există doar 7 țări, care au cele mai mici cheltuieli militare care:
— nu depășesc 100 de milioane de dolari anual,
— nu depășesc cifra de 15 dolari pe cap de locuitor și
— nu depășesc 1,0 la sută din PIB%.
Țara noastră, subliniază expertul, cheltuiește anual în scopuri militare o sumă de circa 0,44% din PIB, adică 29,6 milioane de dolari.