BUCUREȘTI, 5 oct — Sputnik. Subiectul autonomiei "Ținutului secuiesc", cum mai este numită de populația de etnie maghiară zona istorică "Trei scaune" — cuprinzând actualele județe Harghita, Covasna și o parte din Mureș — este o temă deja clasică a grupărilor politice maghiare din România dar și din afara granițelor.
Dacă înainte de 1989 nu se punea o asemenea problemă, imediat după revoluție, odată cu apariția partidului etnic UDMR au început multe demersuri în acest sens. Cu alte cuvinte, în acest moment, premergător perioadei aniversare a Centenarului României Mari, analiștii iau în calcul o posibilă cerere de referendum pentru autonomia zonei menționate.
Sigur, condițiile față de Catalunya diferă mult, în sensul că, în cazul provinciei spaniole, poziția geografică este pe conturul peninsulei iberice, nu în centru, ca în cazul zonei de la noi, cu populație etnică secuiască. Din punct de vedere economic, Catalunya este extrem de puternică, fiind un adevărat motor al Spaniei, pe când zona în cauză din România este printre cele mai slabe ca venituri, beneficiind de suportul și compensările bugetare de pe urma altor județe bogate.
O altă problemă care se pune este atitudinea Uniunii Europene față de referendumul din Spania. Astfel, cu excepția Ungariei, țările UE au susținut fără rezerve poziția Spaniei; mai mult, chiar dacă s-au exprimat individual critici față de violențele de la Barcelona, totuși nu s-au luat oficial măsuri împrotriva autorităților spaniole.
Ce s-a întâmpla însă în cazul României? Se pune această problemă, fiindcă este cunoscută dubla — sau multipla! — măsură cu care țările bogate judecă diverse situații internaționale.
Cunoscutul realizator TV Mircea Badea a pus această problemă, invitând telespectatorii să refelecteze asupra temei.
În acest context, Sputnik Moldova România vă propune un sondaj cu două întrebări — una principală, plus o a doua subsecventă, "întrebarea lui Mircea Badea".
Se va organiza un referendum pentru autonomia "Ținutului secuiesc" după modelul Cataloniei?
DA, cred că se organiza un referendum pentru autonomia "Ținutului secuiesc"
NU, organizațiile maghiare și secuiești nu vor putea organiza un referendum.
A doua — "Întrebarea lui Mircea Badea":
Credeți că UE va susține necondiționat România?
DA, UE va susține necondiționat România, așa cum a făcut în cazul Spaniei.
NU, UE va ține seama de poziția Ungariei, România nu are importanța Spaniei.
Cele mai interesante opinii vor fi publicate în analiza sondajului.