BUCUREȘTI, 5 oct — Sputnik. "Da, eu sunt fratele lui Dorin Cocoș, suntem pe drumuri separate, eu stau acum în Spania", declara un anume Valentin Cocoș jurnaliștilor de la cancan.ro.
Valentin Cocoș seamănă izbitor cu mai celebrul său "frate". Valentin a intrat în politică, iar acum se recomandă drept "președinte PNL Catalonia".
În această calitate, dar și erijându-se în reprezentant al românilor din provincia separatistă, Cocoș îi scrie lui Carles Puigdemont o scrisoare foarte intersantă.
"În primul rând, vreau să condamn violenţa acţiunilor forţelor de ordine din dată de 1 octombrie — înţeleg că toţi au executat ordine, iar situaţia s-a complicat mai mult decât unii au putut suporta, însă modul de a acţiona a fost unul condamnabil în unele situaţii", începe diplomatic Cocoș.
Apoi, îi atrage atenția președintelui Generalității că în Catalunya "suntem peste 140.000 de români, o comunitate integrată într-o majoritate covârşitoare".
"Aceşti români (…) chiar dacă fac parte din societate, din Catalunya şi tot ce înseamnă aceasta (şi desigur cu speranţa că va continuă să fie aşa) vă reamintesc că ei nu au avut voce sau vot. Unii în favoare şi alţii împotrivă, aşa cum se întâmplă într-o democraţie, dar toţi au fost pur şi simplu ignoraţi".
Cocoș îl întreabă pe Puigdemont dacă ăși dă seama că acţiunile separatiste "se răsfrâng şi peste originarii români, şi în şcolile copiilor lor şi la locurile acestora de muncă"?
"În calitate de Preşedinte consider că dumneavoastră aveaţi datoria de a încerca să includeţi TOT poporul: imigranţi şi originari, pentru că evenimentele pe care le dirijaţi vor avea consecinţe grave care vor interfera cu viaţa fiecărui rezident din Catalunya", scrie foarte hotărât Valentin Cocoș.
Românii care se află în Catalunya-Spania respectă legea, spune Cocoș, dar acum au văzut "drepturi constituţionale încălcate cu bună ştiinţă", afirmă Cocoș, referindu-se la întreaga acțiune separatistă.
"Ce garanţie mai avem noi, o comunitate de doar 140.000 de români, că nu vom vedea, de asemenea, şi alte drepturi călcate în picioare? Ce garanţii ne oferiţi şi cum le exprimaţi, astfel încât, în comparaţie cu constituţia, să ştim că le luaţi în serios? Ce exemplu doriţi să daţi imigranţilor aflaţi în Catalunya?"
După cum se vede, Valentin Cocoș pune problema foarte clar, nu se folosește de echivoc — și consideră acțiunea catalanilor drept o încălcare a legilor, a Constituției. Finalul este, de asemenea, extrem de tranșant.
"Îmi exprim profundă îngrijorare şi dezacordul în ceea ce priveşte încălcarea legii şi a Constituţiei, în acelaşi mod în care denunţ şi excesul de forţă folosit de organele de ordine", scrie Valentin Cocoș, transmite agenția de presă Diaspora Azi.