BUCURESTI, 4 oct — Sputnik. Servicii Publice Iaşi a scos la stradă, miercuri în jurul orei 12.00, două autoplatforme de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor, relatează Ziarul de Iași.
„Poliţiştii locali au dispus ridicarea autoturismelor staţionate neregulamentar pe bulevardul Dimitrie Mangeron, deoarece îngreunau traficul rutier prin blocarea unei benzi de circulaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniel Ungureanu.
Prima intervenţie a fost pe bd-ul. Dimitrei Mangeron din Iasi. Aici au loc blocaje din cauza maşinilor parcate ilegal în apropiere de intersecţia din Podu Roş. În zilele următoare, Servicii Publice va mai scoate la stradă încă două autospeciale astfel că numărul de echipaje care va acţiona pe raza Iaşului va ajunge la patru.