BUCUREȘTI, 4 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Pe lângă cunoscutele sale ieșiri publice din politică, caracterizate prin aplomb și vehemență, Codrin Ștefănescu are o pasiune veche — arta și cunoașterea ocultă. De altfel, Codrin este unul dintre cei mai importanți colecționari de manuscrise și carte rară din România.
Aseară, după mult mediatizatele aventuri de la ICCJ, Codrin a fost invitat la clubul "The Gallery", la un colocviu exclusivist, la care au participat un număr restrâns de cunoscători și pasionați ai domeniului ezoteric și ai științelor oculte.
Organizator a fost doctorul Vlad Sauciuc, iar principalii vorbitori au fost Codrin Ștefănescu și autorul acestui text, dar și George Radu Serafim — celebrul om de televiziune, fondator al departamentului "Viața Spirituală" de la TVR.
Tema a fost "Cartea și ezoterismul". Codrin a prezentat teme din colecția sa de lucrări rare — cărți cu origini și istorii ciudate, autori cu soartă enigmatică.
"Sunt cărți blestemate, care înspăimântă pe cei ce le cunosc povestea, pentru că proprietarii lor au avut parte de experiențe ieșite din comun, unele fatale", a povestit Codrin. "Sunt manuscrise medievale, în care secrete care ar fi trebuit să fie uitate au fost transmise codificat".
Mi-a luat mult timp să studiez manuscrise slavone, a spus Codrin, "alături de Dragoș Dumitriu am făcut multe cercetări în domeniul științelor oculte, iar ulterior am organizat conferințe care au avut un impact puternic în rândul celor pasionați".
Codrin a vorbit de lucrările lui Plinius, sau ale medievalilor Athanasius Kircher și John Dee, într-un context în care epoca noastră este caracterizată, din păcate, de falsuri și impostură.
"Cred că ar trebui să reluăm conferințele noastre, poate că din cauza pasiunilor politice acordăm prea puțin timp spiritului, pasiunii pentru cultură — de fapt capitolelor frumoase ale vieți", a spus Codrin Ștefănescu, făcând astfel și o promisiune pentru o reluare a unor interesante evenimente culturale.