BUCUREȘTI, 3 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și oameni de televiziune, Victor Ciutacu, a fost sancționat de către Consiliul Național pentru combaterea Discriminării, pentru că, într-o emisiune s-a exprimat într-un mod necorespunzător la adresa minorității rome. Iată cum relatează jurnalistul sancțiunea primită.
„CNCD l-a sancționat, cu avertisment, printr-o hotărâre care încă nu i-a parvenit oficial, pe evreul Ciutacu, la sesizarea Centrului Filia (finanțat, printre alții, de Soros), cu avertisment și publicarea în presa națională a unui rezumat al deciziei, pentru discriminarea multiplă a femeilor rome".
De fapt, în relatarea sa, Ciutacu a făcut aluzie la un procedeu descris și în literatură, pe care jurnalistul RTV la regăsit în împrejurări actuale.
"Concret, evreul Ciutacu a fost acuzat că a vorbit despre țigăncile cu fuste care dau cu plozii în jandarmi când vin ăia să taie legăturile nașpa la rețeaua națională de curent electric. Sinecuriștii de la CNCD (în frunte cu liberala angajată numai la stat Teodora Bertzi și cu udemeristul lipit și el la sânul generos și prea-plin al aceluiași stat Csaba Asztalos Ferenc) au hotărât că așa e, au vrut să-l amendeze (dar nu le-a ieșit la vot) și cică a fost agravantă sintagma "cu fuste"".
Menționez că Victor Ciutacu este sinăian, familia lui fiind una dintre cele mai respectate din urbea regală. Chestiunea cu originea evreiască este promovată intens de jurnalist, spre mirarea celor care îl cunosc de mai mult timp.
Deci, spune Ciutacu, de azi încolo vă rog să vă considerați informați și "vă rog să vă adresați cu "evreul care discriminează țigăncile cu fuste"".
Ciutacu nu este încă hotărât dacă va ataca în instanță decizia CNCD, "mizeria", cum numește decizia în cauză. "Încă mă gândesc dacă are rost să pun niște avocați pe drumuri și să atac mizeria în instanță", scrie Victor Ciutacu pe pagina de Facebook.