BUCUREŞTI, 2 oct — Sputnik. Femeia este o italiancă de 40 de ani, Elisa Girotto, care a decedat acum câteva zile, la un an de la naşterea fiicei sale, Alice, potrivit a1.ro.
După ani întregi de tratamente, ea a reuşit să dea naştere unui copil, însă, din păcate, după un an de la naştere, a aflat că are cancer la sân, în formă galopantă. Medicii i-au zis că va mai avea de trăit doar două luni.
„Era lângă mine. Am simțit cum cerul cade peste noi. Dar Elisa n-a disperat. A avut câteva secunde de liniște, apoi a zis. Două luni! OK, credeam că e ceva mai mult, dar nu contează. Continuăm ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut", a fost reacţia Elisei, potrivit soţului ei, Alessio.
Însă, înainte de a pleca din această lume, femeia s-a gândit la o modalitate de a-i fi alături fiicei sale, astfel că a început să comande online cadouri împachetate frumos pentru toate vârstele până la 18 ani: păpuși, hăinuțe, ghizdane, rochii, jocuri. Ea a comandat chiar şi un glob pământesc pe care erau marcate locurile pe care ar fi urmat să le viziteze cei trei: cei doi soţi împreună cu Alice.
„Le vei deschide și te vei gândi la mami, da? Așa voi fi lângă tine mereu. Întotdeauna să zâmbești!", au fost ultimele cuvinte ale mamei către fiica ei.