Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pericol: Cum copiii pot deveni victime ale exploatării sexuale

© Sputnik / Наталья Селиверстова / Accesați arhiva multimediaСоциальная сеть "Фейсбук"
Социальная сеть Фейсбук - Sputnik Moldova-România
Abonare
Oamenii legii îi avertizează pe părinți să fie precauți şi să-i monitorizeze pe copii atunci când aceștia navighează pe Internet

CHIȘINĂU, 2 oct — Sputnik. Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice a Inspectoratului Național de Investigații îi informează pe cetățeni despre o nouă metodă de exploatare sexuală în internet.

Девочка - Sputnik Moldova-România
Societate
Tragic: Minoră coruptă sexual și convinsă să-și ucidă părinții

Potrivit Poliției, persoanele rău intenționate crează conturi false pe rețelele de socializare cu numele companiilor de modeling și propun angajarea în calitate de model pentru a prezenta diverse produse cosmetice, vestimentație sau reviste.

Astfel, în goană după un salariu decent, tot mai mulți cetățeni, inclusiv minori, cad în plasele așa-numiților agenți fictivi ai companiilor de modeling. În cazul acceptării propunerii, este organizat așa numit "casting" pentru a deveni model divizat pe etape, solicitând de la victimă câteva poze personale (inițial decente). În următoarea etapă, aceștia îi comunică că a fost acceptată, însă îi mai cer să expedieze câteva poze sau să intre în direct într-o ședință video prin internet, în care i se solicită obligator să apară dezbrăcată și în diverse ipostaze.

După ce abuzatorul obține imaginile intime ale victimelor, aceste materiale sunt folosite pentru a șantaja victima. Aceștia solicită bani, alte poze intime noi, întâlniri în mediul real cu scopul de a întreține relații sexuale în diverse forme în schimbul nerăspândirii materialelor compromițătoare publicului larg.

Ofițerii de investigații au identificat trei cazuri de acest fel și atenționează cetățenii că este în creștere riscul de acostare, abuz sexual și exploatare sexuală în mediul online atât al copiilor, cât și al maturilor.

Potrivit specialiștilor, pentru copii o astfel de experiență îi poate cauza o traumă puternică și chiar poate marca o persoană pentru toată viața, cauzând întreruperea dezvoltării emoționale, spirituale, intelectuale, sexuale și influențând negativ interesul social.

”Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI atrage atenția tuturor părinților, tutorilor și educatorilor asupra gravității problemei menționate, pentru a fi precauți şi a monitoriza navigarea în siguranță a copiilor în spațiul virtual, precum și îi atenționează pe toți cetățeni Republicii Moldova să respecte regulile generale de securitate în mediul on-line”, este scris într-un comunicat al Poliției.

Pentru mai multe detalii cu privire la pericolele spaţiului Internet, puteţi accesa web site-ului www.internetsigur.md.

În cazul în care ați devenit victima unor astfel de acțiuni sau ați cunoscut un asemenea caz, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 022 577 153, 078 710 293 — Unitatea de gardă a Inspectoratului Național de Investigații sau la adresa de e-mail a Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice: ccci@mai.gov.md.

Fluxul de știri
0