La Congresul Internaţional de Istorie din Zurich, septembrie 1938, Nicolae Iorga a ţinut o conferinţă cu titlul “Permanenţele istoriei”. Acolo, Iorga a creionat secretul dezvoltării unui popor în funcţie de aşezarea geografică, vecinii pe care îi are şi pământul pe care îl locuieşte. Fiecare popor trăieşte într-o permanenţă istorică pozitivă sau negativă, are o matrice proprie pe care, dacă nu o cunoaşte şi nu ştie să o cultive sau să o amelioreze (cum se întâmplă în România de un sfert de secol), nu se va dezvolta niciodată, ci va lâncezi în politicianism, mediocritate şi slugărnicie. Care este permanenţa istorică a României?
“Pământul suveran, cu vecinătăţile şi cu orizontul lui, îsi va impune voia”, afirma în 1938 Nicolae Iorga.
Suntem, cu alte cuvinte, continentalişti, oameni ai pământului, nu atlantiști. Popoarele continentaliste, dintre care cel mai mare este poporul rus, se dezvoltă cultivând pământul şi sunt în opoziţie cu popoarele maritime (Occidentul European şi America). În ce sens sunt în opoziţie? În sensul că dintotdeauna naţiunile maritime colonizează alte popoare şi nu ştiu să respecte dreptul şi libertatea altor naţiuni, pe când popoarele continentaliste au fost dintotdeauna imperiale şi ştiu să respecte dreptul înnăscut al altui popor.
Popoarele continentaliste sunt agrare, monarhice, trăiesc in armonie cu natura şi, în realitate, ele sunt originea democraţiei reale; popoarele maritime sunt capitaliste, colonialiste şi despre democraţie nu au dezvoltat decât o vagă teorie bună pentru export, o “democraţie de teorie” (N. Iorga) care gâdilă auzul şi uzurpă realitatea; sofism şi utopie.
Trebuie să facem, aşadar, diferenţa esenţială dintre popoarele imperiale şi popoarele colonialiste. Occidentul este colonialist; toată istoria lui arată acest fapt; mai mult, toată mizerabilitatea filosofică a Occidentului justifică colonialismul. E de ajuns să trecem prin Hegel, Kant, Montesquieu, Marx sau Adam Smith. Obiectul de lucru al occidentalului este fabricatul şi tehnologicul, instrumentul dezvoltat în afara sinelui, exteriorizarea plasticizată; obiectul de lucru al orientalului este grădinăritul, natura însăşi, dezvoltarea sinelui. Orientul este imperialist. Evoluţia firească a Orientului este spre libertate, prosperitate, eradicarea sărăciei şi oligarhiei, spre democraţia radicală.
Dar ca să argumentăm ceea ce afirmăm, să trecem puţin prin istorie, pentru a demasca percepția eronată a ceea ce s-a întâmplat prin părțile noastre de-a lungul secolelor. Această percepție este cauzată de unele influențe ideologice occidentale, angajate politic.
Iobăgia apare sporadic prima dată în Ţările Române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea sub presiunea turcilor. Până atunci, spre deosebire de Occident, noi nu am avut sclavie. După 1600, Mihai Viteazul încearcă să schimbe lucrurile, dar sfârşeşte prost în condiţiile în care ambasadorii occidentali făceau lobby la turci pentru dezvoltarea relaţiilor capitaliste dintre Anglia, Franţa şi Imperiul Otoman. Ca şi astăzi NATO, ienicerii ajunseseră o superclasă capitalistă extrem de puternică care nu numai că schimbau vizirii şi ucideau funcţionari de rang inalt, dar puneau împăraţi pe tron şi numeau domni în ţările unde aveau influenţă. Ca să arătăm caracterul colonialist al occidentului, vom spune că sub stăpânirea lui Sigismund Bathory în Ardeal, organul iezuit al occidentului, birul ajunsese de patru ori mai mare decât sub turci, încât Mihai Viteazul scria în jurnalul său că “mai sigur eram sub turci decât acum sub creştini”.
Se spune mereu în România, de către tot soiul de “academicieni”, “istorici” şi “intelectuali” de duzină că Rusia ne-a făcut numai rău şi occidental ne-a adus numai binele. Istoria însă spune altceva.
Conform convenţiei ruso-turce din 10 martie 1779, în plină perioadă fanariotă, Imperiul Otoman era obligat de ruşi să se poarte cu cruţare faţă de Principatele Române. Printre beneficii erau abolirea peşcheşurilor la reînnoirea domniilor, capugiii trimişi în Principate nu trebuiau să mai ceară mită, paşalele de la Dunăre nu trebuiau să mai primească dări, iar dregătoriile să fie date mai ales pământenilor.
Când pe 7 mai 1775, Poarta dă Bucovina în mâna Austriei, ţăranii români de aici, nu mai puţini de 100 000, încep să cunoască civilizaţia europeană. Ce a însemnat ea? Administraţia ajunge pe mâna străinilor, trei zile de muncă pe săptămână erau în folosul Austriei, plus o dare periodică. Consecinţele? În mai puţin de un deceniu românii ajung să fie minoritari în Bucovina din cauza sărăciei extreme aduse de civilizaţia occidentală, deşi pe lângă şcolile primare româneşti se întemeiaseră instituţii culturale nemţeşti. Eram şi atunci, cum ar spune azi premierul sau mai ştiu eu ce “gânditor cu papion”, în graficul europenizării galopante. Ne mergea bine.
Să comparăm Bucovina sub austrieci (autoritate colonialistă / maritimă / capitalistă) cu Basarabia sub ruşi (autoritate imperială / continentalistă / agrară). În urma războiului ruso-turc şi din cauza colaborării lui Napoleon cu Otomanii, pe 28 mai 1812 Basarabia e luată de Rusia. Ce se intâmplă cu Basarabia sub ruşi? Basarabia capătă scutirea dărilor pe o perioadă de 3 ani, Chişinăul este ridicat la rang de capitală şi capătă un guvernator român, se înfiinţează seminarii şi şcoli săteşti.
Să mai adăugăm că în 1802 Rusia obligă Poarta să desfiinţeze toate impozitele impuse Principatelor Române din 1783. Cu ajutorul Imperiului Rus, românii mai obţin înapoierea moşiilor încălcate din raia, ocuparea funcţiilor publice din ţară de către pământeni şi multe alte beneficii.
Cât despre ocupaţia sovietică, se ştie că din prea multă concentrare a capitalului occidental s-a născut statul comunist. Gânditori occidentali de stânga, cum ar fi Gilles Deleuze şi Felix Guattari, spun asta. Ca să nu-l mai amintim pe Nicolae Iorga.
Ceea ce ne-am propus în această expunere a fost să arătăm istoric diferenţa fundamentală dintre o naţiune imperială (Rusia) şi o naţiune colonială (occidentală). O naţiune imperială contaminează prin vocaţia libertăţii, prin discreţie şi prin onoare. O naţiune imperială ridică alte naţiuni. O naţiune colonială umileşte şi sărăceşte tot ce intâlneşte în cale; aceasta e soarta românilor în întâlnirea lor cu occidentul.
Ca să devină cu adevărat liber, poporul român trebuie să se salveze din sclavia mentală şi materială în care l-au adus naţiunile colonialiste ale occidentului. La ora actuală marea bătălie la nivel mondial se dă între liberalism și tradiție, între hoardele postmodernismului și armata apărătorilor popoarelor, credinței, culturii, familiei și moralei. Românii vor fi liberi şi prosperi când îşi vor cunoaşte istoria, cultura şi când vor ştii cine sunt, ce trebuie să facă şi unde trebuie să ajungă: o civilizaţie continentalistă de prim rang, nu o colonie atlantistă. Istoria ne arată că se poate.
Ilie Catrinoiu este critic social, vicepreşedinte şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.
Opinia autorului nu coincide neapărat cu opinia Redacției.