BUCUREȘTI, 26 sept — Sputnik. "Am convingerea că Rovana Plumb nu e vinovată de nimic, de Sevil Shhaideh nu știu, pentru că nu apare în public", a declarat cunoscutul jurnalist și analist Bogdan Chirieac.
Cu toate acestea, Chirieac a criticat atitudinea PSD în privința cererilor DNA care le vizează pe cele două pesediste, anchetate în dosarul "Belina". Analistul crede că PSD a pus în acest fel în mâna DNA "muniție cât pentru un întreg război".
"Tu, PSD, în acest moment istoric, în opinia mea, trebuie să-ți retragi cei trei miniștri învinuiți", consideră Chirieac, care are în vedere și introducerea "pachetului de reformă al legilor justiției, atât de necesar".
Dacă instanța de judecată nu îi găsește vinovați pe miniștri, spune Chirieac, procurorii DNA — răspund cu funcția, "că de aia PSD dă legea răspunderii magistraților".
Dar, în condițiile în care PSD nu retrage cei trei miniștri, și face zid în jurul lor, Bogdan Chirieac apreciază că guvernul și PSD nu vor rezista presiunilor internaționale:
"Toți vor spune — că doar ne închinăm la Bruxelles, ne închinăm la Washington — guvernul de penali cu trei miniștri urmăriți penal, ținuți în continuare de majoritatea lui Liviu Dragnea, o să vezi ce festival, o să vezi ce muniție va fi", a spus analistul, care a subliniat că "atâta vreme te-ai opus din capul locului, ai oferit muniție cât pentru un întreg război unei justiții măcinate".
O altă voce critică este Radu Tudor. Jurnalistul a fost de acor cu Bogdan Chirieac apreciind și el că PSD a greșit făcând zid în jurul miniștrilor anchetați de DNA iar aceasta "vulnerabilizează PSD".
"Sunt de acord cu Bogdan și această insistență a PSD-ului pe niște oameni care sunt acuzați și care, în mod evident, vor rămâne țintă în perioada următoare vulnerabilizează PSD", a spus Tudor.
Analistul Anatenei 3 a atras atenția că PSD greșește că nu introduce mai repede leșea răspunderii magistraților, ceea ce contribuie la slăbirea coaliției.
„Este strict problema lor dacă vor să rămâne vulnerabili și fără nicio lege adoptată în Parlament care să oprească abuzul", a comentat Radu Tudor, trasmite DC News.