În timp ce se afla la New York, la Adunarea Generală a ONU, Klaus Iohannis a anunțat că își va contramanda vizita oficială la Kiev, care urma să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie. În acest fel, șeful statului român și-a exprimat protestul față de adoptarea de către Rada de la Kiev a noii legi a învățământului, care presupune lichidarea tuturor școlilor cu predare în limba română.
Desigur, unii s-au grăbit să califice pasul lui Iohannis drept unul de "uz intern" (așa cum a sugerat și Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei într-o declarație), un soi de întrecere în discursuri patriotice, în contextul luptei politice între președinție și guvernarea PSD-ALDE. Însă puțini au fost cei care au evidențiat impactul diplomatic și mediatic important al gestului președinției. Existența unor "scântei" diplomatice a României sau Ungariei a fost reflectată pe larg de presa internațională, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în cazul în care România ar fi continuat să stea în poziția struțului, încercând să poarte discuții "calme", după ușile închise, cu autoritățile de la Kiev.
O reacție critică a venit și din partea fostului președinte Traian Băsescu, care a calificat poziția lui Iohannis drept „o greșeală politică", sugerând că președintele României trebuia să profite de întrevederea cu Petro Poroșenko, pentru a susține punctul de vedere al statului român.
O astfel de poziție este greșită din start, pentru că se ignoră faptul că Iohannis a avut deja o întrevedere cu Poroșenko la ONU, unde șeful statului român i-a prezentat poziția României față de încălcarea drepturilor la educație a etnicilor români. Așadar, nu mai era nevoie de o deplasare suplimentară în Capitala Ucrainei pentru a repeta ceea ce deja s-a spus. Dimpotrivă, continuarea unei linii de dialog, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, ar fi un gest de slăbiciune a Bucureștiului. În plus, în timpul vizitei sale la Kiev Iohannis urma să abordeze cu totul alte probleme decât cele ale școlilor românești și reprezenta o importanță vitală mai curând pentru Ucraina, decât pentru România. Bucureștiul a știut să profite de acest fapt, lovind tacticos acolo unde doare.
Fără a face gesturi radicale precum Ungaria, care a anunțat că va înceta orice acțiune de susținere a Ucrainei în structurile internaționale, România încearcă să provoace sentimente de îngrijorare din partea Kievului și forțelor occidentale care acordă sprijin necondiționat Ucrainei.
Nici SUA, nici europenii nu și-ar dori crearea unor situații tensionate între Ucraina și câteva state NATO pe anumite subiecte „minore", care ar putea degenera în noi conflicte regionale.
Decizia lui Klaus Iohannis, în contextul în care SUA, prin vocea ambasadei de la Kiev, și-au exprimat susținerea față de reforma învățământului, ar putea determina Occidentul să-și schimbe optica față de problemele minorităților etnice din Ucraina. În caz contrar, România și Ungaria vor avea toate motivele să se simtă "trădate de partenerii lor strategici", iar în condițiile unei situații internaționale instabile, SUA și UE nu au nevoie de noi fisuri în cadrul blocului euro-atlantic. Dacă Poroșenko va promulga legea învățământului, problema va înceta să fie una exclusiv a României și Ungariei, ci o problemă a NATO și UE. Kievul înțelege prea bine acest lucru.
Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
