Deja al zecelea an consecutiv, înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, tineri, dar şi oameni de bună credinţă, participă la Pelerinajului Tinerilor. Sute de creștinii au pornit pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova (Biserica Universității) spre Mănăstirea Sireți, parcurgând o distanță de 16 kilometri.
„Ne-am bucura dacă acest pelerinaj ar trezi noi suflete la o viață frumoasă, autentică, îmbunătățită în Hristos. Astfel, îndemnăm cât mai mulți tineri să îndrăznească și să pornească în astfel de drumuri sacre, pe care le-ar parcurge cu post și rugăciune. Fie ca în urma acestui pelerinaj fiecare să primească alese roade și mângâieri duhovnicești: să se întărească în credință, să se însănătoșească trupește și sufletește, să ajungă la o armonie în familie și cu cei din jur, să i se înmulțească dragostea jertfelnică", a menționat părintele Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.
Pelerinii au participat la slujba acatistului Sfintei Cruci, s-au închinat la sfintele moaște. La final au participat la o agapă frățească.