BUCUREȘTI, 23 sept — Sputnik. Partidul german de extrema dreaptă, care amintește în unele capitole de NSDAP-ul lui Hitler, a reușit să se mențină pe linia de plutire după multiple tentative de interzicere a activității politice și va participa în alegerile legislative care vor avea loc în Germania pe 24 septembrie, notează RIA Novosti.
Un scurt istoric
Partidul Național-Democrat (NPD) din Germania a fost înființat în anul 1964. Oficiul Federal pentru Protecția Constituției a clasificat formațiunea drept una de "extrema dreaptă". În perioada 1966-1968, național-democrații au reușit să obțină anumite rezultate la nivel regional: partidul a depășit pragul de cinci la sută în cinci landuri germane.
În anul 2004, NPD a acumulat 9,2 la sută din numărul total de voturi în Saxonia, iar în anul 2006 a obținut 7,3 la sută în Mecklenburg — Pomerania Inferioară. Formațiunea nu a fost reprezentată niciodată în bundestagul federal. Rezultatul maxim pe care a reușit să-l obțină a fost de doar 4,3 la sută.
În anul 2007, partidul avea aproximativ 7,2 mii de membri, iar în prezent numărul lor este de 5 mii. Din anul 2014, președintele partidului este Frank Franz.
Ieșirea Germaniei din UE și NATO
NPD promovează idei naționaliste, una din lozincile partidului fiind "Poporul nostru, mai întâi de toate!". Național-democrații au o atitudine radicală față de imigranți și consideră că Germania trebuie să fie protejată de valul de imigranți. În special, naționaliștii germani se pronunță pentru introducerea controlului la frontieră și pentru denunțarea convenției de la Geneva cu privire la statutul refugiaților, precum și pentru utilizarea armatei naționale în lupta cu imigrația ilegală.
Național-democrații au o atitudine critică față de UE, se pronunță pentru ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană și acordul Schengen, pentru revenirea la valuta națională și pentru renunțarea la TTIP și CETA.
În același timp, național-democrații cer încetarea politicii de amenințări și sancțiuni în adresa Rusiei și consideră drept un "joc fals" acțiunile Occidentului în Orientul Apropiat și Mijlociu, care ar amenința securitatea Germaniei. De asemenea, NPD se pronunță pentru ieșirea Germaniei din NATO.
Tentativele de a scoate în afara legii
În perioada existenței sale, au existat mai multe încercări de scoate formațiunea în afara legii, însă toate tentativele au eșuat. În premieră, de guvern federal, condus de Gerhard Schröder, Bundesratul și Bundestagul au cerut interzicerea partidului în anul 2001, însă Curtea Constituțională a respins dosarul în anul 2003.
În decembrie 2013, Bundesrat-ul a cerut în instanța de judecată interzicerea NPD, iar audierile dosarului a început în martie 2016. Drept motiv al interzicerii a fost identificarea unor puncte similare între ideologia NPD cu NSDAP-ul lui Hitler. În opinia reprezentanților landurilor, "NPD reprezintă o amenințare pentru ordinea democratică a societății germane".
În ianuarie 2017, Curtea Constituțională a constatat că "programul politic al NPD nu conține referințe la respectul față de demnitatea umană, nu este compatibil cu principiile democratice și că partidul acționează activ pentru realizarea scopurilor și obiectivelor sale, îndreptate împotriva ordinii democratice". Cu toate acestea, potrivit deciziei instanței, "nu există premise pentru a presupune că acțiunile partidului vor avea succes, motiv pentru care Curtea a respins cererea Bundesrat-ului pe care a considerat-o neîntemeiată".