CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Furtuna care s-a abătut duminică seara asupra României a făcut prăpăd în doar câteva ore, în mai multe localități. Opt persoane și-au pierdut viața, 145 au fost rănite, acoperișuri smulse de pe case, automobile deteriorate, fire e electricitate rupte, drumuri înămolite. Acestea sunt consecințele ploii torențiale însoțite de vânt puternic din regiunile de vest ale țării vecine. Întrebați de reporterul Sputnik Moldova dacă va ajunge stihia până în țara noastră, specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat au spus următoarele.
„Duminică, pe teritoriul României, a trecut un curent atmosferic, iar în a doua jumătate a zilei, pe fondul temperaturilor înalte, s-a creat o convecție activă cu nori grei de furtună. Apropiindu-se de teritoriul Republicii Moldova, acești nori frontali s-au dispersat. La noi nu se așteaptă ceea ce s-a întâmplat în România. Am avut pur și simplu noroc", au spus specialiști.
Luni, în urma unei furtuni puternice, în Ucraina au rămas fără curent electric circa 500 de localități. Intemperia s-a dezlănțuit în partea vestică a țării: la Cernăuți, în raioanele Rahova și Teacevsk din regiunea transcarpatică.