CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Președintele moldovean, Igor Dodon, a transmis un mesaj președintelui Klaus Iohannis și poporului român, care a vut de suferit în urma furtunii violente care s-a abătut asupra României în această duminică.
”Am aflat cu deosebită tristețe despre urmările furtunii violente din 17 septembrie a.c., care a făcut ravagii și a provocat pierderi tragice de vieți omenești, răniți și importante daune materiale în România, afectând în mod special Vestul țării. Transmit condoleanțe familiilor și rudelor celor care au avut de suferit, iar celor răniți, însănătoșire grabnică”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Precizăm că în urma intemperiilor de duminică, opt persoane au murit și alte 145 au fost rănite.
Autoritățile le recomandă cetățenilor din județele vizate ca pe timp de calamitate să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.