BUCUREȘTI, 19 sept — Sputnik. Acum puțin timp, preşedintele american, Donald Trump, a susținut în discursul rostit la ONU, că va „distruge în totalitate Coreea de Nord" în cazul în care liderul regimului de la Phenian, "Kim Jong-Un, pe care îl numește "Omul rachetă", va amenința SUA, își va asuma „misiunea sinucigaşă de a ameninţa Statele Unite".
„Există naţiuni care nu respectă reglementările internaţionale, care sunt ameninţări la adresa comunităţii internaţionale. În America, noi nu încercăm să impunem nimănui modul nostru de viaţă, ci vrem mai degrabă să fim un exemplu pentru toată lumea. Armata americană va fi cea mai puternică", a declarat Donald Trump, transmite CNN.
Declarația lui Trump, deși acoperită de condiționarea "dacă Phenianul pune în pericol SUA sau alte state", este privită de mulți analiști ca o declarație de război. De asemenea, amenințarea cu "distrugerea totală" a unui stat este criticată de multe medii și de vectori din opinia publică.
Nu este totuși prima afirmație de acest fel — pe 2 august, senatorul republican Lindsay Graham anunța că Donald Trump este "gata pentru un război ca să distrugă Coreea de Nord", transmite NDTV.
În discursul său de la tribuna forului mondial al păcii, ONU, Trump a amenințat și Venezuela, despre al cărei "regim socialist a distrus o națiune prosperă", regim "corupt" împotriva căreia SUA este gata să treacă la alte măsuri, a spus Trump.
Și Iranul a fost o țintă a dicursului președintelui american, care a spus că SUA este deranjată de capacitățile nucleare ale țării islamice.