BUCUREȘTI, 12 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Devenită una dintre cele mai importante figuri din România, Laura Kovesi, procurorul șef al DNA, și-ar putea încehia mandatul în luna octombrie. Asta rezultă în urma ultimului Raport al Inspecției Judiaciare, care vizează cercetarea disciplinară a unor procurori aflați sub comanda directă a Laurei Kovesi — și care au acționat în câteva cazuri de mare notorietate.
Inspectorul judiciar procuror Adriana-Claudia Pampu-Romanescu, director al Direcției de Inspecție Judiciară pentru procuroria efectuat o cercetare disciplinară privind pe procurorii Marius Bulancea, Paul Dumitriu și Jean Uncheșelu, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, "sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art.99, litera t, din Legea nr 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată".
"Referitor la activitatea acestora, cu încălcarea secretului anchetelor aflate în desfășurare (…) prin comportamentul public al celor doi șefi de parchet și prin folosirea birourilor de presă ale PICCJ și DNA, pe care le conduc nemijlocit Augustin Lazăr — procurorul general al României și Laura Codruța Kovesi — procuror șef al DNA, au lansat acuzații determinate la adresa membrilor Guvernului României care au elborat Ordonanța 13/2017, raliindu-se protestelor antiguvernamentale din Piața Victoriei", se menționează în documentul prezentat de Mihai Gâdea la "Sinteza Zilei".
Din raportul Inspecției reies deficiențe în activitate și arogarea de atribuții — „Potrivit legii, DNA nu avea competență să cerceteze oportunitatea și legalitatea emiterii unui act normativ cu caracter de lege (Ordonanța 13/2017, n.n.), supus prin lege doar cenzurii Parlamentului", se mai menționează în Raport.
"Declarațiile celor doi au incitat la ură împotriva Guvernului și au amplificat protestele de stradă, manifestanții preluând acuzațiile formulate de aceștia", se precizează în Raportul întocmit pe 5 septembrie 2017 de inspectorul șef, dr. Iulian Netejoru.
Documentele vor ajunge la CSM până pe 6 octombrie, dată de la care se va decide dacă Raportul, prin concluziile sale, este suficient pentru a se ajunge la o încetare a mandatului șefei DNA. Este posibil deci ca multele demersuri de îndepărtare a Laurei Kovesi din fruntea DNA să își găsească o finalitate luna următoare.
Solicitarea întreruperii mandatului trebuie făcută de ministrul Justiției și avizată de CSM. Ori, în condițiile în care CSM ar ajunge la concluzia că raportul Inspecției judiciare este un motiv suficient pentru a măsuri radicale împotriva celebrei procuroare. În acest sens există și precedentul fostei judecătoare Camelia Bogdan, ce care pronunțare sentința definitivă împotriva magnatului Dan Voiculescu.