BUCUREȘTI, 11 sept — Sputnik. Una dintre cele mai importante personalități ale politicii britanice și europene ale ultimilor decenii, fostul premier laburist britanic, Tony Blair, promotorul deschiderii granițelor Regatului Unit, vine acum cu o soluție pe care o consideră singura valabilă în contextul actual.
Adeversar permanent al Brexitului, Blair se menține consecvent și propune ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, dar cu două condiții îndeplinite: prima, de orfdin extern, comunitar — renegocierea criteriilor privind imigrația din UE; a doua, de ordin intern, eliminarea tuturor cauzelor care au dus la declanșarea Brexit.
Blair a prezentat soluția sa sub forma unui raport întocmit al insitutului său — Institutul pentru Schimbare Globală — dar și în presă, scrie "The Independent".
În privința principalei condiții, migrația, Blair vine cu propuneri concrete, în primul rând asigurarea, prin înregistrarea la sosirea lor în Marea Britanie, penru ca autoritățile să aibă o evidență clară și să poată urmări dacă imigrantul a venit în căutare de muncă — iar în acest dacă există o ofertă concretă.
În caz contrar, imigranții nu vor avea acces la asistenţa socială — mai mult, nu vor avea dreptul să închirieze o locuinţă sau să deschidă un cont bancar, dar nici acces nici la sistemul public de sănătate — o propunere exterm de controversată.
Întrebat de presă despre schimbarea radicală a opticii sale, față de perisoada 2004 când s-a produs o liberalizare extremă a accesului în Regat, Blair a explicat că atunci economia era înfloritoare și era nevoie de lucrători.
Propunerea lui Tony Blair a fost întâmpinată majoritar critic, chiar cu ostilitate, inclusiv din partea unor foști adversati ai Brexit. În opinia acestora, anularea Brexit este acum ceva tardiv, singura cale rămânând o negociere cât mai bună cu Uniunea Europeană.