BUCUREȘTI, 7 sept — Sputnik. Prim-ministrul Japoniei, Shinzō Abe, consideră anormală situația în care Moscova și Tokyo nu au un tratat de pace, îndemnându-l pe Vladimir Putin să elimine această problemă.
"În decursul unui an, între Japonia și Rusia au început să se miște mai multe lucruri, fapt pe care nu am fost în stare să-l realizăm în ultimii 70 de ani. Dacă vom continua în același mod încă un an, apoi iarăși un an, vom reuși să întrevedem un viitor strălucit în relațiile ruso-nipone, care își valorifică tot potențialul", a declarat Abe în cadrul Forumului Economic Estic.
Acesta l-a îndemnat pe Putin să pună capăt situației anormale, în care între cele două țări nu există un tratat de pace.
"Vladimir, haideți împreună să realizăm această sarcină. Să depășim toate greutățile, să lăsăm tinerilor din generațiile viitoare o pace, în care cele două state, Japonia și Rusia, își vor valorifica tot potențialul", a adăugat Abe, adresându-se președintelui rus.
În problema încheierii acordului de pace, Tokyo evocă problemele teritoriale: Japonia își revendică insulele Iturup, Kunashir, Shikotan şi Habomai, făcând referire la Tratatul cu privire la comerț și frontiere din 1855. Retrocedarea insulelor a fost principala condiție a Japoniei pentru încheierea unui acord de pace după cel de-Al Doilea Război Mondial, care așa și nu a fost semnat.
În opinia Moscovei, Kurilele de sud au intrat în componența URSS în urma celui de-al Doilea Război Mondial, iar suveranitatea asupra acestor teritorii, care corespunde tuturor normelor de drept internaționale, nu poate fi contestată. În același timp, Rusia este dispusă să realizeze împreună cu Japonia proiecte de dezvoltare a Kurilelor de Sud. În prezent, cele două țări discută despre oportunitatea organizării activităților economice comune în aceste teritorii.