BUCUREȘTI, 2 sept — Sputnik. Aproximativ 21 de mii de locuitori ai orașului Koblenz din Germania sunt nevoiți să-și părăsească locuințele și oficiile în legătură cu lucrările planificate de autorități de lichidare a unei bombe din Al Doilea Război Mondial, informează presa germană.
Printre cei care vor fi evacuați se numără deținuții dintr-un penitenciar local și pacienții spitalelor din localitate.
Specialiștii urmează să detoneze bomba, care cântărește circa 500 de kilograme, ziua pe 2 septembrie.
Anterior o acțiune similară a fost planificată pentru a fi desfășurată în orașul Frankfurt am Mein din cauza unei bombe britanice din Al Doilea Război Mondial, care a fost găsită în timpul unor lucrări la un șantier de construcție.