BUCURESTI, 31 aug - Sputnik. Ordonanţa de urgenţă care ar ratifica taxarea băncilor trebuie să apară foarte repede pentru ca Executivul să poată încasa suprataxa şi pe activele bancare la nivelul anului 2016, scrie Economica.
Taxa de 0, 3% pe an ar aduce la buget circa 300 de milioane de euro. Taxa vine după ce Guvernul a acuzat băncile că nu plătesc suficient impozit pe profit în România şi că se împrumută la dobânzi prea mari de la banca-mamă.
Executivul a pregătit mai multe variante de taxare a băncilor. Cea mai viabilă dintre propunerile lansate se referă la o taxă de 0,3% anuală la nivelul activelor bancare, ceea ce echivalează cu o tăiere de 30% a profitului net bancar.
La sfârşitul lui decembrie 2016, totalul activelor bancare era de 393,6 miliarde de lei la jumătatea anului 2017 ele atingând nivelul record de 398,6 miliarde de lei.
Celelalte tipuri de taxe discutate până acum de executiv s-au referit la introducerea CASS pe fiecare tip de investiţie financiară sau pe taxarea tuturor tranzacţiilor bancare, după modelul din Ungaria şi Austria, ţări care au aplicat această taxă după ce statul a contribuit cu bani cash la salvarea băncilor.