BUCUREȘTI, 29 aug — Sputnik. Incredibilă situație pentru un grup de cetățeni români — europeni! — într- țară membră a UE — Portugalia! După două zile de chin și umilințe au revenit în țară cei 35 de pasageri care au fost blocați pe aeroportul din Lisabona datorită incorectitudinii și lipsei de profesionalism a companiei portugheze TAP.
Pe scurt, compania aviatică portugheză TAP, care asigura transportul grupului de turiști români trimiși în Madeira prin agenția de turism "Paralela 45", a anulat două zboruri fără a da explicații. Turiști au fost duși câteva ore la un hotel, dar în majoritatea timpului au fost obligați să stea în sala de așteptare a aeroportului din Lisabona — acest adevărat sechestru durând în total două zile!
În urma acestui incident, premierul Tudose, care s-a implicat personal în rezolvarea situației, a considerat că personalul diplomatic român din Portugalia nu a gestionat bine criza — și ca atare consulul a fost demis. Pentru sensibilizarea premierului, un rol important se pare că l-a avut relația uneia dintre turistele blocate cu mama unei cunoscute jurnaliste de la Antena 3.
Dar, mai importante decât datele incidentului sunt declarațiile celor în cauză, victime sau autorități, precum și câteva aspecte dramatice.
„Au spus că dacă nu a murit nimeni, atunci e bine, nu s-a întâmplat nimic", a relatat, incredibil, unul dintre români. "Domnii (compania TAP, n.n.) au motivat pentru sâmbătă că nu au avut personal și pentru duminică faptul că au avut probleme la avion".
Și, atenție — "Cu noi nu au vrut să vorbească, au spus că nu știu engleză"! Este posibil așa ceva într-o țară UE?!. Iată alt aspect teribil relatat pentru Antena 3 de același român.
"Doamna consul a spus că de duminică de la 12.00 a tot sunat ca să rezolve situația, a spus că domnul patron de la TAP nu a avut avion să ne trimită în România", a povestit românul.
În legătură cu doamna consul Alina Oana Dociu, una dintre turistele victimă, Mihaela Drăguşanu, povestește ceva la fel de greu de imaginat:
"Doamna consul la Lisabona ne învaţă, la ora 5:00, să ne îmbrâncim în faţa balconului TAP. Da, aţi citit bine, ca să ne înscriem pe listă, pentru a prinde locuri la un alt zbor. Nu toţi, că nu merităm. Se aude ceva la MAE? Dar la prim-ministrul României şi al românilor?", a scris pe Facebook, Mihaela Drăguşanu.
Devine de înțeles de ce premierul a decis revocarea consulului Alina Oana Dociu. „Consulul trebuia să ne informeze pe noi în timp util despre ce se întâmplă, lucrurile n-au stat cum trebuie, n-am primit informații", a declarat Mihai Tudose.
O altă relatare de martor se referă la "răspunsul standard în aeroport":
"Suntem în jur de o sută de persoane, care ar fi trebuit să plecăm din Lisabona, la ora 00:15, cu TAP Portugal — zborul numărul 1324. În aeroport, răspunsul standard a fost "We don`t know, yet". Am fost aduşi la un hotel, în jurul orei 1:30, iar la 12.00, am fost obligaţi să eliberăm camerele", a relatat pentru Mediafax, aceeași Mihaela Drăguşanu.
De menționat că, printre cei 35 de turiști români se aflau și copii mici! "Am îndurat lipsa apei, oboseala, nu am primit explicații și informații — ne-am simțit umiliţi", este mesajul tuturor românilor victime ale incidentului.
„Această situaţie a fost generată exclusiv de compania TAP Portugal, de la care nu am primit nicio informare prealabilă asupra anulării zborurilor", a declarat Ondina Dobriban, director general Paralela 45. "Nici în clipa de faţă nu cunoaştem motivul acestor anulări. Am fost astfel în situaţia să nu ne putem informa turiştii despre ce se întâmplă şi când vor ajunge în ţară, chiar dacă am fost permanent în legătură cu ei".
Cu toate acestea, unii turiști dau mărturii care includ și agenția de turism:
„Nu știu dacă o să dau compania în judecată, dar o să cer daune. Cei de la agenția cu care am plecat ne-au dat un formular să îl completăm. Noi am încercat să dăm de cei de la agenția de turism pentru că au un telefon de urgență. Nu ne-au răspuns nici sâmbătă, nici duminică. O doamnă din grupul nostru a dat de cineva la telefon la 3.00 dimineața și i s-a răspuns „da, dar este 3.00 dimineața", dar noi eram în aeroport și era un telefon de urgență", a relatat o turistă pentru Antena 3.
La rândul său, ANAT (Asociația Națională a agențiilor de turism) a anunțat că va cere despăgubiri TAP Portugal "pentru situaţia creată".
Ca de obicei, cazul este mai complicat decât susțin părțile implicate, dar, tot ca de obicei, simplul cetățean devine victimă a acestor "complicații". Oricum, este meritorie implicarea premierului Tudose — și sperăm că oficialii portughezi vor oferi explicații celor români pentru situația umilitoare și periculoasă la care au fost supuși concetățenii noștri.