BUCURESTI, 28 aug — Sputnik. Polițiștii au dat semnale pentru oprirea a două autoturisme pentru un control de rutină, dar soferii nu au oprit, ci au trecut în viteză mai departe, rupând un baraj din zonă, scrie Realitatea.
Polițiștii au tras focuri de armă în aer. Doi pasageri refugiați de origine afro-asiatică au fost răniți ușor, iar 13 persoane au fost reținute pentru trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei României cu Serbia. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului poliției de frontieră pentru cercetări.
Conform Poliției de Frontieră, în noaptea de 27/28.08.2017, în jurul orei 03.00, la I.T.P.F. Timișoara a avut loc o acțiune privind combaterea traficului de migranți în zona de frontieră Moravița-Denta. Autoturismele se indreptau spre Timisoara.
"În același timp, prin ricoșeu, au fost rănite două persoane, pasageri ai autoturismelor ai căror șoferi nu au oprit la control. Cele două persoane, de origine afro-asiatică, au fost transportate de urgență la spital, pentru a li se oferi îngrijiri medicale", se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Polițiștii continuă cercetările față de cetățeanul sârb, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar față de cetățenii afro-asiatici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei.