BUCUREȘTI, 23 aug — Sputnik. Pe Vârful Pietrosul Rodnei din Borșa a nins și stratul de zăpadă a ajuns până la 5 centimetri.
„A nins la altitudinea de peste 2.000 de metri, pe Vârful Pietrosul Rodnei. Acum în oraş sunt undeva la 10 — 12 grade, dar noaptea trecută au fost 6 grade", a declarat Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, pentru Mediafax, citat de Realitatea.
Fenomenul este o premieră pentru regiune, nici primarul nu-și amintește să mai fi văzut așa ceva.
„De când mă ştiu nu am pomenit aşa ceva. Nu-mi amintesc să fi fost zăpadă în luna august. Da, în septembrie da, dar în luna august nu", a mai spus Timiș.