Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Trump: SUA nu vor mai folosi armata pentru a construi democrația în străinătate

Abonare
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite nu vor mai folosi forțele armate pentru a construi democrația în alte părți ale lumii.

BUCUREȘTI, 22 aug — Sputnik. Statele Unite nu vor mai folosi forțele armate pentru a construi democrația în alte părți ale lumii, a declarat luni președintele american Donald Trump, informează Sputnik International.

"Nu vom mai folosi militarii americani pentru a construi democrații în țări îndepărtate sau pentru a încerca să reconstruim alte țări după modelul nostru. Aceste zile sunt la sfârșit. În schimb vom lucra cu aliații și partenerii pentru a ne proteja interesele comune", a spus Trump în cadrul unei conferințe de presă la Fort Myer din Arlington, Virginia, prezentând o nouă strategie integrată pentru abordarea politicii externe pe care SUA o va avea în Asia de Sud.

Potrivit lui Trump, Statele Unite vor coopera cu Afganistanul atât timp cât Kabul încearcă să progreseze, totuși această asistență nu va fi nesfârșită.

"Noi nu construim din nou o națiune. Noi ucidem teroriști", a subliniat președintele.

Afganistanul se afla de multă vreme in instabilitate politică, socială și de securitate deoarece organizațiile teroriste, inclusiv mișcarea radicală a Statului Islamic și a talibanilor (interzise în Rusia) continuă să atace țintele civile și militare.

Statele Unite și aliații au lansat o operațiune militară în Afganistan în 2001, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie. Misiunea din Afganistan s-a încheiat pe 28 decembrie 2014. La 1 ianuarie 2015, NATO și-a anunțat noua misiune în țară, numită Resolute Support, în procesul de instruire și asistare a forțelor afgane de securitate.

Fluxul de știri
0