BUCUREȘTI, 16 aug — Sputnik. Majoritatea șomerilor provin din afara Uniunii Europene, iar un total de 317.000 migranți sunt șomeri în Marea Britanie, potrivit cifrelor publicate miercuri de Oficiul Național de Statistică (ONS), informează RT.
Dintre aceștia, 98.000 provin din Uniunea Europeană și 219.000 s-au născut în afara blocului comunitar. Cei din afara UE reprezintă o rată a șomajului de 6,2 la sută, în comparație cu 4 la sută pentru migranții care s-au născut în interiorul Uniunii Europene.
Rata generală a șomajului în rândul migranților din Regatul Unit este de 5,3%. Cifrele arată, de asemenea, că numărul românilor și bulgarilor care lucrează în Marea Britanie a crescut cu o treime în ultimul an, până la un record de 362.000.
Acest lucru înseamnă că oamenii din aceste două țări reprezintă acum unul din șase dintre toți migranții din UE care trăiesc în Marea Britanie, contribuind la sporirea numărului de cetățeni non-britanici din Uniunea Europeană în Marea Britanie la 2,37 milioane.
Deși numărul lucrătorilor români și bulgari a crescut, lucrătorii migranți din țările UE, inclusiv Franța, Italia, Spania și Portugalia, au scăzut ușor față de aceeași perioadă a anului trecut.
Experții prezic că Marea Britanie ar putea vedea o creștere a numărului de migranți înainte ca țara să părăsească oficial UE, în martie 2019. Șomajul global din Regatul Unit a atins un nou nivel de 42 de ani, de 4,4%, iar în prezent, în comparație cu vara trecută, au fost angajați încă 338.000 de persoane.
Cifrele publicate marți reprezintă climatul de angajare al Regatului Unit din aprilie până în iunie 2017. Deși cifrele actualizate sunt publicate de patru ori pe an, ele sunt cele mai bune comparativ cu aceeași perioadă din 2016, deoarece nu sunt "ajustate sezonier", potrivit ONS.