BUCUREŞTI, 14 aug — Sputnik. La protest, care a fost unul pașnic, fără scandări și incidente, au participat şi mulţi părinţi cu copii, printre aceştia aflându-se şi familii cu copii care au suferit efecte adverse în urma administrării vaccinurilor.
Mihaela, o mamă prezentă la protest cu copiii și cu soțul ei, a spus că are trei copii şi doar unul a fost vaccinat, părinţii refuzând vaccinarea pentru ceilalţi doi după ce fetiţa lor vaccinată a avut reacţii adverse.
„A avut tot felul: valori modificate la ficat, nu lua în greutate, agitație. În principiu, e ideal să fim liberi. Ceilalți copii ai mei au 5 ani și 3 luni", a declarat Mihaela, potrivit Mediafax.
Un alt părinte, Cristian, povesteşte că vaccinul a avut efecte negative asupra fetiței lui.
„Fetei mici i-am făcut vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă, n.r.) și la 3-4 zile mi-a răcit. Te duci înapoi la spital, bagă antibiotice în ea. După câteva zile, iar. Are patru ani și jumătate și deja este victima unui vaccin. (…) are stări de nervozitate, își revenea după o oră și jumătate. Doar de la el putea să fie", a declarat acesta.
Manifestanţii au avut pancarte cu mai multe mesaje, printre care: „Vaccinarea obligatorie este o violare a drepturilor omului! Vrem libertatea de a alege!", „Pe copii îi protejează părinții, nu politicienii corupți", „Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituțional și abuziv", „Dreptul la alegere nu este negociabil", „Familia naște și își crește copiii, nu statul".
La protest a fost prezent şi cunoscutul bioetician Dr Virgiliu Gheorghe, care a adus argumente împotriva unei astfel de legi, considerate abuzive şi totalitare.
„Obligativitatea vaccinării contrazice în primul rând tratatul de la Nürnberg, în sensul că după nazism s-a luat hotărârea ca nicio procedură medicală să nu mai fie obligatorie. (…) Dacă această lege va trece, se creează o breşă, poate să ţi se impună absolut orice, pe un motiv anume, că ar fi în favoarea «binelui comun». Dacă vă amintiţi, în comunism tot aşa se spunea: sacrificăm binele individual pentru binele general, al comunităţii. (…) Atâta vreme cât eu promovez un bine abstract, înseamnă că n-am în spate decât un argument sau un mecanism justificativ retoric pentru a impune dictatura. Lucrul acesta se întâmplă astăzi", a declarat Virgiliu Gheorghe.
Acesta a mai declarat că, dincolo de faptul de a fi sau nu de acord cu vaccinul, este vorba de ideea de a nu accepta ca o procedură medicală, „în care se implică manipularea materialului biologic", să fie obligatorie.
„Pentru că asta înseamnă că cineva poate să-mi controleze mie sănătatea. Şi nu numai mie, ci copiiilor mei, nepoţilor mei, societăţii de mâine. Cineva care este la butoane şi care poate controla materialul acesta biologic, în sensul de a introduce într-un milion sau într-o 100 de mii de vaccinuri o proteină sau o substanţă anume, poate să declanşeze o epidemie", a spus Virgiliu Gheorghe.
Bioeticianul a exemplificat referindu-se la vaccinuri precum ROR-ul sau chiar BCG-ul, care pot declanşa diabet de tip 1. Acesta a spus că sunt foarte mulţi copii cu diabet de tip 1, cazuri care înainte nu existau. Alte boli pe care le pot induce vaccinurile sunt cancer, autism, alergie, astm. De asemenea, vaccinul gardasil a omorât şi a îmbolnăvit grav foarte multe fetiţe în America, iar o substanta din gardasil producea sterilitate. Virgiliu Gheorghe a mai spus că sunt mii de studii care demonstrează relaţia dintre vaccinare şi boli autoimune, dintre vaccinare şi creşterea riscului de boală, dar nu se doreşte introducerea în dezbatere a acestora.
La protest a participat şi regizorul şi comentatorul politic Iulian Capsali, tată a 9 copii, care a vorbit şi despre distrugerea Institutului Cantacuzino. Potrivit lui Iulian Capsali, această lege prin care se impune un tratament obligatoriu reprezintă o încălcare a Constituţiei, a legilor ţării şi chiar a legilor internaţionale. Marile corporaţii Farma au impus o „abordare industrială a sănătăţii" şi „încearcă să facă din sănătate o sursă de profit", a mai spus acesta.
Iulian Capsali a mai declarat că cunoaşte cazuri extrem de grave de copii afectaţi de vaccinuri.
„Am un prieten din Alba Iulia care şi-a înmormântat la începutul acestui an copilul în urma unui vaccin antihepatic, copilul a făcut o ciroză teribilă, un fapt care I-a afectat masa cerebrală, copilul a devenit un copil-legumă. Şi părinţii s-au chinuit cu el ani de zile", povesteşte acesta.
El a adăugat că nu s-a recunoscut oficial faptul că problemele au fost cauzate de vaccin, ci doar neoficial, medicilor fiindu-se frică să recunoască oficial. Iulian Capsali a mai spus că la noi nu se raportează aceste cazuri şi, mai mult, nu se acordă niciun ajutor părinţilor ai căror copii au fost grav afectaţi în urma vaccinurilor. „Sunt drame pe care nimeni, nici în mass-media, nici politicienii nu vor să le discute", a conchis regizorul.
Mai multe declaraţii pot fi ascultate în înregistrarea video de mai jos.