Guy Mettan: “Rusofobia – de la Carol cel Mare la criza ucraineană”

© Photo : lecourrierderussie.comJurnalistul elvețian Guy Mettan
Jurnalistul elvețian Guy Mettan - Sputnik Moldova-România
Abonare
Într-un interviu acordat revistei ”Le Courrier de Russie”, ziaristul elvețian Guy Mettan face o analiză a fenomenului rusofobiei, despre care crede că este un instrument al geopoliticii.

Editura Paulsen a publicat versiunea rusă a unei lucrări recente a ziaristului elveţian Guy Mettan, intitulat „Rusia-Occident, un război de o mie de ani. Rusofobia — de la Carol cel Mare la criza ucraineană", interviu realizat de Rusina Shikhatova pentru publicația ”Le Courrier de Russie”.

Fost director şi redactor-şef al „Tribunei Genevei", Guy Mettan are strânse legături cu Rusia.

„În 1994, am adoptat o fetiţă rusoaică, iar după aceea am venit de mai multe ori în Rusia" — a dezvăluit Guy Mettan publicului rus, pe 26 mai 2016, cu ocazia lansării cărţii sale la Moscova. Şi, de fiecare dată, am fost uimit să constat diferenţa dintre realitatea ţării şi imaginea vehiculată de mass-media din Occident".

În 2014, Guy Mettan se hotărăşte să analizeze motivele acestui decalaj de manieră aprofundată, în urma Jocurilor Olimpice de la Soci care sunt, pentru el, evenimentul declanşator.

„Înainte şi după JO, presa occidentală a denigrat Rusia într-un mod incredibil", îşi aminteşte ziaristul. Asta pe când, din contra, în final, era vorba de cele mai bune Jocuri Olimpice de iarnă din istorie.

Astfel, Guy Mettan şi-a pus următoarea întrebare: de ce publicaţiile europene prezintă o imagine atât de negativă a Rusiei? A căutat elemente de răspuns în istorie, mergând chiar până în epoca lui Carol cel Mare şi a războaielor religioase din secolul al XI-lea. Carol cel Mare, clădindu-şi imperiul, avea nevoie să discrediteze Bizanţul, principalul său „concurent", analizează Guy Mettan. Prin urmare, împăratul a afirmat că locuitorii Bizanţului erau nişte barbari subdezvoltaţi, care trăiau sub tiranie.

„Regăsim exact aceleaşi clişee, de-a lungul istoriei, în toate povestirile călătorilor europeni în Rusia", continuă jurnalistul.

Pentru Guy Mettan, Rusia era considerată ca urmaşa spirituală a Bizanţului, trezindu-se în mod automat victimă, la rândul său, a acestei imagini degradante şi mistificatoare.

„Prejudecăţile antiruse sunt înrădăcinate în inconştientul colectiv al Occidentului", conchide Guy Mettan.

„Evident, Rusia nu e o ţară perfectă, dar presa şi guvernele occidentale nu vorbesc decât despre defectele sale. Şi exact asta vreau să corectez, cu cartea mea. Pentru că, cu cât occidentalii cunosc mai bine Rusia, cu atât o consideră într-un mod pozitiv", asigură Guy Mettan, căutând să „lanseze dezbaterea" despre rusofobie în franceză şi este foarte mulţumit să constate că această dezbatere continuă şi în alte limbi.

Prefaţa versiunii ruse este semnată de un jurnalist ruso-franco-american, Vladimir Pozner. "Această lucrare este importantă deoarece abordează un subiect despre care nimeni altcineva, până în acest moment, nu a vorbit într-un mod constructiv", notează cronicarul.

Războiul din Ucraina a făcut să renască clişee vechi de peste o mie de ani

tricolor rus roman - Sputnik Moldova-România
Punct de vedere: relațiile comerciale romȃno-ruse, căderea din URSS în UE

S-a reciclat vechiul discurs despre despoţi — Putin egal Stalin, Putin egal Hitler

Reporter: Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră.

Guy Mettan: M-am născut într-un sat din Alpii elveţieni, alăuri de cea mai veche abaţie creştină, fondată în 515 şi care şi-a sărbătorit cei 1500 de ani, acum doi ani. Provin dintr-o familie de ţărani — din partea mamei şi de muncitori — din partea tatălui meu; tatăl meu a lucrat într-o uzină chimică.

Reporter : Când a apărut Rusia în viaţa dumneavoastră?

G.M.: În decembrie 1994, împreună cu soţia mea, am venit să o adoptăm pe fetiţa noastră, originară din regiunea Suzdal; ea locuia într-un orfelinat din oraşul Vladimir. Era o epocă de mari tensiuni, copiii mureau de foame prin orfelinate, nimic nu mergea… A fost una din cele mai emoţionante experienţe din viaţa mea, am fi fost în stare, împreună cu soţia, să plecăm cu toţi copiii din orfelinat, dacă acest lucru ar fi fost posibil.

Reporter: Şi apoi?

G.M.: Am devenit rus! În 1992, Duma de Stat a schimbat legea pentru a permite celor care aveau o legătură de rudenie cu un cetăţean rus să obţină naţionalitatea: cum eu o aveam pe fetiţa mea, am făcut cererea şi mi-am primit paşaportul rus, aşa-zis sub autorizarea preşedintelui Elţîn — deci toată familia mea a devenit rusă, eram în 1998, în culmea crizei, toată lumea fugea iar eu… eu deveneam rus!

Se spune: Kievul a declarat că… fără să se citeze vreodată partea rusă

Reporter: După dumneavoastră, care e originea sentimentului rusofob?

G.M.: Înainte de a răspunde la această întrebare, aş vrea să spun că, după treizeci de ani în domeniul presei şi alţi douăzeci de observare a Rusiei, sunt total frapat de modul în care mass-media occidentale vorbesc despre această ţară: sistematic trunchiat şi negativ. Chestiunea m-a şocat în timpul JO de la Soci, Russian bashing a atins un nivel incredibil, „Rusia a cheltuit mult, este corupţie"… Imediat se produce Maidanul şi, din nou, într-un mod incredibil, o viziune total antirusă în care nu se dă niciodată cuvântul ruşilor. Se spune „Kievul a declarat că…" fără să se citeze vreodată cealaltă parte, ceea ce e absolut contrar eticii jurnalistice, care m-a învăţat, întâi şi-ntâi, să pun faţă-n faţă punctele de vedere…

Reporter: Povestiţi-ne geneza cărţii dumneavoastră!

G.M.: Mai întâi am avut ideea de a face un studiu despre rusofobia mediatică şi am selectat patru cazuri în care Rusia era atacată fără să i se poată, de fapt, în realitate, reproşa ceva. Prăbuşirea avionului rus în Elveţia, din 2002 — imediat, s-a dat vina pe pilotul rus, fără ca vreocineva să ştie ce s-a întâmplat: s-a spus că pilotul băuse, că nu vorbea decât ruseşte, că Tupolevul era vechi, că mafia se afla în spatele acţiunii… şi apoi, la nici douăzeci şi patru de ore, se descoperea că pilotul rus vorbea engleză şi că operatorul elveţian din turnul de control comisese greşeala care a avut drept consecinţă prăbuşirea avionului.

La Beslan, presa s-a plasat de partea teroriştilor

Reporter: Ce alte cazuri aţi mai selecţionat pentru studiul dumneavoastră iniţial?

G.M.: Beslan: în 2004, avem 1000 de copii luaţi ostateci timp de 72 de ore, dar presa se situează de partea teroriştilor şi nu manifestă nicio simpatie pentru acei copii, citim faptul că guvernul rus nu ar fi parlamentat destul cu acei ceceni, că ar fi trebuit să negocieze, să le ofere un teritoriu în Cecenia… apare chiar şi o scrisoare, semnată de 115 personalităţi, printre care şi primul preşedinte al noii Republici Cehe, Vaclav Havel, care îl acuză pe Putin — e extraordinar că se adoptă acel ton, fără nici o manifestare cât de mică de simpatie pentru acei copii!

Reporter: Alte cazuri?

Слитки золота - Sputnik Moldova-România
Ce a mai rămas din Tezaurul României?

G.M.: Războiul din Georgia: ancheta Consiliului Europei a stabilit că Saakaşvili a atacat dar, în 2015, în presa anglo-saxonă sau franceză, se mai citeşte încă despre faptul că ruşii sunt cei care ar fi atacat! Jocurile de la Soci: o familie a fost mutată, robinetele nu se învârt, este corupţie; dar era corupţie şi la JO de la Salt Lake City, şi la Atlanta, situaţie în care chiar o sentinţă a fost pronunţată, dar despre care nu se suflă nici un cuvânt!

Nu se poate invada acelaşi teritoriu de mai multe ori

Reporter: Iar Ucraina…

G.M.: Sunt mai prudent, pentru că încă nu există o distanţă istorică, dar presa occidentală nu pune nicio întrebare, doar repetă cu complezenţă tot ceea ce spun Poroşenko şi guvernul de la Kiev; mereu aceeaşi experţi apropiaţi ai NATO sunt consultaţi şi niciodată experţi ruşi independenţi, în vreme ce există şi alţi experţi — şi ruşi, şi independenţi! Nu se dă niciodată punctul de vedere rus. Din perspectiva celor care doresc independenţa, poate c-o fi o democraţie acolo, dar nici nu li se dă dreptul de a-şi prezenta opinia! Un jurnal francofon a scris, de exemplu, de 36 de ori că Rusia a invadat Ucraina, aşadar 36 de minciuni — nu poţi invada acelaşi loc de mai multe ori!

Reporter: De unde vin toate acestea, în opinia dumneavoastră?

G.M.: Am încercat să înţeleg. În definitv, care e rostul de a scrie de 36 de ori că Ucraina a fost invadată de către Rusia? Ori ziaristul s-a înşelat, ori totul e fals şi nu admite asta… Mi-am dat seama că lipsea orice raţionament de aici! Am făcut cercetări serioase asupra genealogiei rusofobiei şi am descoperit că prejudecăţile antiruse duc către Carol cel Mare şi luptele religioase din secolul al XI-lea.

Carol cel Mare — un separatist

Reporter : Carol cel Mare?

G.M.: Un rebel, un separatist care respinge superioritatea Imperiului Bizantin — e primul şoc provocat între Orientul greco-bizantin şi Occident, care se va extinde asupra Rusiei. Carol cel Mare a suprimat creştinismul originar mai ales introducând filoque în Crez: credinţa conform căreia Sfântul Duh purcede de la Fiul, de vreme ce două Concilii stabiliseră că purcede din Tatăl. Papa a spus că nu se putea introduce filioque în Crez, dar lui Carol cel Mare i-a spus că putea să facă ceea ce vroia, la el în ţară. În anul 800, Papa este alungat de Romani, Carol cel Mare îl repune pe tron şi îi cere să-l întronizeze, Papa acceptă, dar refuză filioque. 160 de ani mai târziu, în 960, Papa Othon, rege al germanilor, refuză din nou filioque — episcopii italieni nu îl doreau.

În 962, se naşte Imperiul Germanic şi, 52 de ani mai târziu, noul împărat romano-german reuşeşte introducerea filioque în Crez. De aici începând, Biserica romană îl adoptă, în vreme ce Biserica apuseană îl respinge, argumentând că e imposibil să modifici Crezul. Urmează un conciliu ecumenic în care apar cele cinci biserici: aici s-a născut schisma, iar nu ortodocşii s-au separat de Papă, ci catolicii s-au separat de biserica originară. Teologii au început să-i denigreze pe greci deoarece nu vorbeau latina, de vreme ce latina însăşi provine din greacă. În 1452, la căderea Constantinopolului, ruşii se declară moştenitori ai acestuia şi moştenesc numai prejudecăţi. Clişeele călătorului european despre barbarii ruşi, subdezvoltaţi, trăind sub tiranie, erau clişee cunoscute îndreptate împotriva împăratului grec. Cu cât Papa devine mai autoritar, cu atât sunt alţii acuzaţi de a fi astfel. Aceasta continuă în timpul Renaşterii şi, odată cu Petru cel Mare, clişeele reapar şi dezvoltă rusofobia modernă.

Reporter: Fiecare ţară ar avea, în opinia dumneavoastră, propria rusofobie?

G.M.: Da, rusofobia franceză s-a născut la sfârşitul secolului al XVIII-lea; au existat intelectuali rusofili, precum Voltaire — cel mai cunoscut dintre ei; rusofobii francezi criticau absolutismul regal şi militau pentru limitarea acestuia, pe când Voltaire estima că despotismul luminat era un model, dar Montesquieu şi Diderot opinau că Rusia era anti-modelul, pentru că-i lipsea Starea a Treia, singura care putea constitui o contrapondere la puterea regală; Montesquieu estima că aristocraţii puteau fi această contra-putere, iar Diderot vrea o Stare a Treia. Revoluţia franceză marchează consacrarea acestei a Treia Stări.

Falsul testament al lui Petru cel Mare apare în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, în Franţa

Reporter: Şi după Revoluţie?

Gabriel Lavrincic - Sputnik Moldova-România
Cum au aflat pionerii sovietici despre Burebista, Viteazul și Ștefan cel Mare

G.M.: Sub Ludovic al XV-lea, a apărut faimosul fals testament al lui Petru cel Mare, în care acesta indica succesorilor săi că trebuie să cucerească Europa. E un fals, redactat de emigranţi polonezi. Napoleon îl scoate din nou la iveală, prin intermediul propagandistului său, Lesur, care scrie o carte despre Rusia — patru sute de pagini excelente, din care două — cu falsul testament; patru sute de pagini pentru a justifica două pagini de fals, iată baza propagandei sale… totul, cu câteva luni înainte de a invada Rusia, deoarece „Rusia vrea să ne înghită"… Asta e o dovadă de insolenţă istorică…

Reporter: Şi în secolul al XIX-lea?

G.M.: Îl avem pe Marchizul de Custine, şef de şcoală al rusofobilor, cel care nu are absolut nici un cuvânt de bine despre Rusia şi care ancorează în imaginarul occidental o Rusie absolut tiranică. Simultan, Tocqueville face apologia democraţiei în Statele Unite, fără a sufla un cuvinţel despre sclavie.

Englezii s-au servit de falsul testament al lui Petru cel Mare pentru războiul Crimeei

Reporter: Ce se poate spune despre rusofobia din Anglia?

G.M.: Aceasta apare în 1815 — odată cu victoria asupra lui Napoleon; din cele patru puteri ale Alianţei, Anglia şi Rusia sunt cele mai importante, secundare fiind Austria şi Prusia. Englezii se întorc atunci împotriva foştilor lor aliaţi, căci dacă Anglia nu are rival pe mare, Rusia este prima putere din lume care a furnizat primul şi cel mai mare şoc lui Napoleon. Ea descoperă această mare putere rusă ca fiind posesoarea unui teritoriu fantastic, care putea ameninţa ruta comercială engleză în Mediterana cu strâmtoarea Constantinopole şi Imperiul Indiilor, dacă se întindea până în Afganistan. Englezii aveau atunci să-şi amintească discursul francez, traduc falsul testament al lui Petru cel Mare şi îl iau drept pretext pentru Războiul Crimeei: folosesc aceleaşi exprimări, Nicolae I este un „tiran", el e „expansionist" (expresii pe care le regăsim aplicate lui Vladimir Putin, în 2015)… toate acestea servesc drept „argumente" ideologice, prezentate opiniei publice pentru a vota creditele de război. Astfel, englezii sunt cei care inventează războiul ideologic, conform căruia trebuie să creezi o opinie publică opusă Rusiei pentru a justifica intervenţiile împotriva sa.

Reporter: Cât despre Germania?

G.M.: La sfârşitul secolului al XIX-lea, Germania unificată descoperă că e o mare putere frustrată şi fără colonii, fie ele în Africa, Asia sau America Latină — francezii şi englezii luaseră totul. Germanii dezvoltă atunci ideea de „spaţiu vital", căutând pământuri de colonizat şi, puţin câte puţin, se desprinde ideea de „spaţiu vital în Est", în Ucraina şi Bielorusia — istoricii germani aveau să identifice urme de germanitate în aceste ţări, faptul că un german, în Evul Mediu, ar fi vorbit germana în acel colţ de lume… Kaiserul vrea să destrame Rusia şi, în 1918, Ucraina independentă este cucerită de germani.

Reporter: Scrieţi despre o nouă ”axă a rusofobiei germane” apărută în anii '80?

G.M.: Da, e vorba de un curent, printre istoricii germani, care tinde să relativizeze nazismul, estimând că nazismul este o moştenire a comunismului — Stalin ar fi fost primul care a construit un lagăr de concentrare, deci nu a fost greşeala naziştilor… Aceşti istorici relativizează oroarea nazismului, stigmatizând Rusia încă sovietică. Toate aceastea creează un ostracism memorial — Rusia dispare cu tot cu contribuţia sa la doborârea nazismului, se inventează mitul Debarcării escamotând rolul Armatei Roşii astfel că, peste 30 de ani, vom şti că, de fapt, Rezistenţa franceză şi cu Statele Unite ar fi eliberat Europa. Acest ostracism este în plină expansiune: toţi preşedinţii de state au fost prezenţi pentru comemorarea Debarcării, dar s-au boicotat masiv ceremoniile de 9 mai, de la Moscova. Se vede doar cum soldatul Ryan a dispărut — şi nu soldatul Popov… pe când Rusia a pierdut 27 de milioane de oameni în război, iar Statele Unite — 400.000.

Rusofobia engleză şi americană nu sunt ideologice, ci geopolitice

Reporter: Haideţi să vorbim despre rusofobia din Statele Unite.

G.M.: Aceasta apare în 1954, aşa cum, în Marea Britaie, apare încă din 1815: Stalin e glorificat în America până în primăvara 1945 dar, pe măsură ce se apropie sfârşitul războiului, SUA realizează faptul că Rusia e o putere terestră care ameninţă supremaţia americană mondială. Rusofobia americană, ca şi rusofobia engleză, e fondată pe geopolitică — puterea rusă stă în calea dominaţiei americane.

Reporter: Şi azi?

G.M.: Suntem în plină punere în aplicare a planului american fixat de Brzeziński în cartea sa, ”Marele eşichier”, apărută în 1996. În februarie 2014, Ucraina a basculat în tabăra occidentală, nu le mai lipseşte aşadar decât Belarusului. S-au reciclat deja vechile discursuri contra despotului — Putin egal Stalin, Putin egal Hitler, la care se adaugă fondarea pe o opoziţie permanentă: noi, cei care trăim în democraţie contra lor, care trăiesc într-o autocraţie; noi, care apărăm libertatea contra lor, cei care o oprimă…

Astfel, se perpetuează clişee care au deja 1000 de ani!

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.

Fluxul de știri
0