Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Rogozin îi cere lui Meleșcanu argumente

© Sputnik / Ekaterina Shtukina / Accesați arhiva multimediaRussian Deputy Prime Minister Dmitry Rogozin
Russian Deputy Prime Minister Dmitry Rogozin - Sputnik Moldova-România
Abonare
Dmitri Rogozin s-a adresat public ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu, cerându-i să publice screenshot-ul mesajului în care vicepremierul rus ar fi indicat ruta călătoriei spre Chișinău

BUCUREȘTI, 2 aug — Sputnik. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, l-a îndemnat pe ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu, să prezinte opiniei publice screenshot-urile mesajelor publicate de înaltul funcționat pe Twitter, la care a făcut referire diplomatul român atunci când a explicat decizia României de a închide spațiul aerian pentru avionul companiei S7.

Reamintim că anterior Meleșcanu a declarat că Rogozin a încercat în mod intenționat să traverseze frontiera aeriană a României în ciuda sancțiunilor UE. Potrivit lui, înainte de decolare Rogozin a publicat pe Twitter un mesaj în care ar fi anunțat că va traversa frontiera românească, atașând harta în care indica traseul călătoriei.

"Dacă aveți un document, arătați-ne! Aș vrea să înțeleg: e vorba de o reacție nervoasă a autorităților române, e un ton de justificare a ministrului Apărării, apoi a ministrului de Externe. Cine le-a comunicat această informație, ce fel de echipă și consilieri au?", a declarat Rogozin comentând incidentul care a avut loc.

„Potrivit lui Rogozin, ministrul de Externe a făcut referință la screenshotul unui mesaj care mi-ar aparține și în care eu aș fi indicat harta rutei de zbor spre Moldova. E o aberație. Să-mi arate acest screenshot. De unde l-a luat, cine i l-a dat, să numească acest netot care îi oferă astfel de documente", a spus vicepremierul rus.

În contul său de Twitter, Rogozin a mai adăugat că autoritățile române nu trebuie să caute justificări, ci să prezinte documente. „În locul justificărilor și minciunilor, românii ar trebui să arate documentele la care fac referință", a scris el.

El a mai amintit că delegațiile oficiale nu-și fac publice niciodată rutele călătoriilor, data zborului, cursa și alte detalii, chiar dacă e vorba de un avion de cursă. Această discreție este motivată de anumite măsuri de securitate. "Cum aș fi putut eu sau adjuncții să publicăm așa ceva? Deja nu ne arde de glumă când înțelegem ce nivel au acești oameni dacă iau niște decizii pornind de la astfel de informații, despre care apoi vorbesc public", se revoltă Rogozin.

Vicepremierul rus a reamintit că în perioada planificării deplasării la Chișinău, în unele surse a apărut o informație falsă că acesta ar intenționa să sosească în Moldova cu un avion militar.

"Ce înseamnă un avion militar? E vorba de un avion de vânătoare, bombardier? E o prostie! Nu au existat astfel de declarații și nimănui nu-i putea să-i treacă prin cap să vină cu un avion militar. Nu dispun de un statut care ar permite zborul cu avioane militare, chiar dacă era vorba de un avion de pasageri, acesta nu este un mijloc de transport pentru delegația guvernamentală", a declarat el.

Fluxul de știri
0