BUCUREŞTI, 1 aug — Sputnik. Eric Ziegler, de 38 de ani, și Amy Fabbrini, de 31 de ani, din Oregon, SUA, au pierdut dreptul de a avea grijă de copiii lor, Christopher şi Hunter.
Eric și Amy au fost obligați să efectueze un test de IQ după ce o rudă i-a reclamat, acuzându-i că pun în pericol viaţa copiiilor lor, potrivit news.yahoo.com.
Aceasta le-a spus asistenţilor sociali că Eric „dormea cu copilul pe podea și aproape că s-a rostogolit peste el".
O alta plângere a venit din partea tatălui lui Amy, Raymond, care a spus că consideră că fiica lui nu are „instinctele necesare pentru a fi mamă".
La testele de inteligenţă, Eric a obținut 66 de puncte, iar Amy 72. O persoană cu inteligență medie obţine între 90 și 110 puncte.
Psihologul Sherrene Hagenbach, care i-a consiliat şi le cunoaşte comportamentul, a iniţiat o petiţie în sprijinul părinţilor, susţinând că nu există o justificare serioasă pentru a le fi luaţi copiii.
„În opinia mea ca specialist, după mai multe ședințe în care am observat modul cum Amy și Eric interacționează cu fiul lor, timp de ore întregi, nu văd nici un motiv pentru care li s-a luat copilul pentru a fi plasat în grija statului", a declarat Hagenbach, care face parte din conducerea organizaţiei Healthy Families of the High Desert.
Aceasta a adăugat că orice lucrător educat de la Serviciul pentru Protecţia Copilului ar trebui să ajungă la aceeași concluzie la care a ajuns psihologul pe baza observaţiilor notate la fiecare şedinţă.
„Cuplul a demonstrat abilități parentale bune în relaţia cu Christopher, nu există niciun istoric de abuz sau neglijență și și-a exprimat dorința profundă de a-l avea pe Christopher înapoi pentru a-l creşte împreună cu băieții gemeni ai mamei", a declarat psihologul.