BUCUREȘTI, 2 aug — Sputnik. Avertizarea cod portocaliu a fost emisă de ANM și e valabilă pentru miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara.
„Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade”, precizează sursa citată.
De asemenea, a fost emisă avertizarea cod galben în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade.
ANM precizează că valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.