BUCUREȘTI, 31 iul — Sputnik, Mihai Antonescu. America a încetat să se mai ascundă. Nu se mai străduieşte nici măcar să salveze aparenţele. Nu se mai preface. Cu o sinceritate lăudabilă, dacă n-ar fi cinică, America îşi asumă rolul de stăpîn în relaţia cu lumea. Cu lumea din care facem şi noi parte…
În tradiţia socială, politică, salvarea aparenţelor mai poartă numele de politeţe, de bună creştere, de gentileţe, de amabilitate, de diplomaţie. Făţărnicia bine îmbrăcată menajează orgolii, evită insulta, ascunde sub marea masă de eufemisme şi litote adevăruri dureroase, urîte, jignitoare, evită asumarea hegemonică a superiorităţii discreţionare manifeste faţă de subalterni. Dezbrăcarea asumată a conduitei de formulele de atenuare nu se face, cînd se face, din imperioasa nevoie de sinceritate, ci dintr-o ostilă nepăsare faţă de sentimentele celui asupra căruia se marchează explicit, astfel, ascendentul.
America nu ne mai minte nu pentru că i-am fi cîştigat încrederea, ci pentru că nu-i pasă ce credem, aidoma aristocratei care se dezbracă de faţă cu servitorii fără urmă de pudoare, nu pentru a-i incita, excita, impresiona sau uimi, ci pentru că nu dă doi bani pe prezumţia condiţiei umane a acestora. Contesa e pudică cu marchizul, valetul n-are decît a-i observa nuditatea ca un ogar, o pisică de rasă sau un canar în colivie. America nu şi-a pierdut plăcerea de a face politică, continuă să comunice abil, cu o superlativă complexitate perversă, dar s-a săturat să irosească orzul pe gîşte. Politica e pentru egali, pentru Reich-ul lui Merkel, pentru urechile Hexagonului, pentru ochii Albionului. Cu românii te porţi cum vrei, de ce ţi-ar păsa ce cred ei?!?
Când Hans Klemm l-a vizitat, în 27 martie 2017, pe Tudorel Toader pentru a-l asigura de "interesul SUA in a susţine eforturile sale de continuare a luptei anticorupţie", ambasadorul nu s-a ferit. Nici nu s-a afişat ostentativ. Pur şi simplu nu i-a păsat ce crede publicul larg! Lui Toader nu i s-a lăsat nici măcar timp să corecteze evaluarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, să armonizeze raportul cu concluziile finale… I s-a poruncit doar să le schimbe pe acelea din urmă. Dacă cineva avea ceva de comentat, n-avea decît!
Cînd Trump i-a oferit lui Iohannis prima conferinţă de presă comună de la Casa Albă a unui demnitar român de după Revoluţie, cînd l-a bătut pe umăr de i-a scos praful de provincie din haina de import, Preşedintelui Țării care Contează nu i-a păsat ce şi cum va comenta media. Motanul Trump şi-a marcat teritoriul, a stropit gardul de la Cotroceni. Stropeala cam pute, desigur, dar mesajul pentru celelalte pisici e clar şi dăinuitor. Pisicile nu se prea sinchisesc de ce cred alte specii…
Americanofilia la români
Axa Washington- Londra — Bucureşti, definită prin 2004-2005 de Traian Băsescu, cea despre care Preşedintele afirma că, citez, "n-are legătură cu integrarea României în UE" (nici n-a avut… a avut mai curînd legătură cu întârzierea integrării, cu vreo doi ani…), a pus pe planiglob nişte jaloane foarte interesante.
Dintr-o ţară oarecum nealiniată, cu oarecari pretenţii de independenţă, România a devenit, prin aderarea la NATO (2004), la Uniunea Europeană (2007), prin acţiuni consecvent repetate de apropiere directă de Statele Unite (Coalition of the Willing, Axa, Acordul care garanta imunitatea soldaţilor americani în faţa Curţii Penale Internaţionale — document semnat de doar patru ţări! — România, Israel, Timorul de Est şi Tadjikistan…-, multele protocoale de colaborare ale serviciilor secrete, poliţiei şi parchetelor, The US-Romanian Ballistic Missile Defense Agreement, alte linii comune negociate în timpul mandatului de ambasador al lui Mark Henry Gitenstein etc….), România a devenit, aşadar, o ţară cu multiplă comandă. Atunci cînd asupra unei entităţi politice, militare sau teritoriale se exercită un control multiplu, trebuie, la un moment dat, decis, fără echivoc, cine generează influenţa cea mai importantă. Altfel, cuplul de forţe poate da o rezultantă nulă, momentul cuplului poate genera echivalenţe periculoase, vectorii se pot compune şi descompune care-ncotro, cu cine ştie ce efect surprinzător!
America a lăsat Europa să facă bani în România
America, deşi factorul principal de control al aparatului Statului Român, nu s-a implicat economic major. Americanii n-au investit semnificativ în România, nici n-au creat piloni strategici aici.
Acum e momentul pentru Statele Unite să se gîndească la bani. America trebuie să plătească! Altfel, relaţia cu partenera cucerită cu vorbe şi planuri riscă să devină platonică. Desigur, investiţiile vor trebui compensate de încasări, astfel ca menajul să fie reciproc avantajos.
Piaţa românească este dominată de jucători europeni — francezi, italieni, ruso-austrieci, germane — în principal, în subsidiary — de grupuri chineze, sud-africane, evreieşti, greceşti, din teritorii ex-sovietice, de unul sau doi investitori indigeni.
Americanii nu sânt prea prezenţi economic în România
Din cele 37 de bănci autorizate de BNR, nici una nu e americană. (Citibank funcţionează în România printr-o subsidiară europeană (Dublin Plc), nu are sucursale sau filiale, activează pe nişe şi participă moderat la creditări sindicalizate. În condiţiile în care, la nivel mondial, Citi este cel mai important agent pe Forex Market iar România este un teren strategic de schimb valutar, asta doar ca exemplu.)
American Express lucrează cu doar două din cele 37 de bănci. Chrysler-Jeep desface prin Auto Italia, Whirlpool vinde produsele vechii fabrici socialiste poloneze Polar, neomologate în America, Chevrolet se mărgineşte să aducă vehicule patentate în Coreea, construite pe reziduurile industriei Daewoo, Pfizer lucrează de la Bruxelles, companii fabricante de bunuri de consum, electrocasnice, haine etc. operează prin intermediul unor grupuri pan-europene. Există o sumă de francize, cîteva multinaţionale controlate din Statele Unite, nişte contracte dubioase cu Statul şi cam atît.
Nu-mi aduc aminte cînd am văzut ultima oară, cu excepţia brichetelor Zippo şi a două mărci de bourbon, marca "Made in USA" pe eticheta unui produs comercializat în România la scară largă!
Implicarea abrupt crescătoare a Americii în politica regională va atrage o ostilitate proporţională din partea companiilor europene, ceea ce va genera pierderi pentru România. Americanii vor trebui să compenseze aceste pierderi, să suplinească fluzul de lichidităţi şi necesarul de marfă cerută de piaţă. Bineînţeles, implicarea va exploata oportunităţi şi va genera profit unor agenţi economici de peste ocean.
Între state, dragoste fără bani nu se poate!
Scurt istoric al peripeţiilor capitalului american în patria noastră
Cum s-a condus America, economiceşte vorbind, în România postrevoluţionară? Cam molîu, fără avînt, fără entuziasm vizibil, dar totuşi cu o grijă precaută de a evalua prespectivele în eventualitatea deschiderii unor oportunităţi conjuncturale.
În anii '90 au fost înfiinţate nişte miradoare strategice. Fluxul de monedă americană în spaţiul mioritic a fost discret controlat. America s-a implicat în comerţul cu armament, nu atît în scopul obţinerii unor rezultate imediate cît pentru a defini direcţii pe termen mediu şi lung.
S-a dispus, de exemplu, semnarea contractului Elbit, de echipare a aparatelor Mig 21Lancer în Israel, la începutul anilor ‘90…
A fost trimis Soros în România, să finanţeze văzute şi nevăzute. (Să lăsăm prostiile la o parte şi să admitem că George Soros a fost întotdeauna un agent de influenţă al Statului American, a lucrat doar în interesul acestuia, iar poveştile cu criticile şi mişcările subversive au fost doar pentru proşti!)
În anul 2000, Traian Băsescu a făcut primul serviciu major intereselor economice americane, act ce i-a probat loialitatea declarată şi i-a conferit calitatea de agent şi protejat al Casei Albe şi agenţiilor sale strategice. Primar al Capitalei la acea vreme, Băsescu a eradicat contrabanda cu ţigări în România. Ceea ce n-au vrut sau n-au putut Fiscul, Vama, Poliţia şi aparatul central, vreme de un deceniu, a făcut Traian Băsescu într-o zi şi o noapte. A dedughenizat Bucureştiul. Detarabizarea a distrus desfacerea celei mai importante pieţe de tutun din regiune. Importurile particulare au pierdut enorm din rentabilitate. Printr-o ciudată coincidenţă, Philip Morris, British American Tobacco şi JTI Reynolds au dezvoltat pronto capacităţi mari de producţie, au dat drumul la fabrici şi au pornit o afacere care, de 17 ani, creşte constant. Anul acesta, unul din megaproducătorii yankei de tabac investeşte o jumătate de milliard de dolari într-o nouă uzină.
Mai apoi?
Mai apoi s-au stabilit baze la Kogălniceanu şi Deveselu, acţiuni de resort militar dar şi cu însemnătate economică. S-au făcut oareşce speculaţii pe piaţa mobiliară şi pe cea financiar-bancară.
Franklin Templeton Investments a preluat administrarea Fondului Proprietatea, o magaoaie netransparentă de importanţă majoră pe piaţa bursieră autohtonă. Mark Gitenstein, după expirarea mandatului de ambasador, a fost cooptat în consiliul de administraţie al FP. Numai în anul 2013, anul cînd acesta a început să lucreze cu Franklin Templeton, o mie de cesionari de drepturi litigioase au încasat despăgubiri de 1,5 miliarde de euro… Acţionarul majoritar al Proprietăţii este tot american, Elliott Associates…
Cu acelaşi Gitenstein, retras din diplomaţie, în echipă, firma de avocatură Mayer Brown a început să consilieze Astra Asigurări.
Am putea spune că Statele Unite, fără să se erijeze în jucător major în economia românească, şi-au stabilit nişte poziţii cheie de unde ar putea porni oricînd o ofensivă de cucerire a pieţei în ansamblu ei. Şi se pare că trompeţii tocmai sună această ofensivă…
Cum pregăteşte România venirea investiţiilor americane
Ce face între timp Statul Român?
Păi, în timp ce ambasadorul Hans Klemm nu precupeţeşte nici un efort pentru a-l convinge pe Tudorel Toader de sprijinul său nelimitat, în timp ce Klaus Iohannis se cutremură plăcut la fiecare ghiont amical al lui Donald Trump, în timp ce rudele lui Teo Peter se întreabă dacă nu cumva un judecător intransigent, obsedat de ideea de dreptate, ca-n filmele de la Hollywood, îl condamnă pe puşcaşul marin care l-a omorît pe muzician la vreo două mii de ani de închisoare, în timp ce tineretul patriei se ghiftuieşte cu ofertele de sezon de la MacDonald, Kentucky Fried Chicken, Pepsi şi Coca Cola, în tot ce acest timp, Statul lucrează la programul de guvernare.
Numitul program prevede, printre alte minuni, înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care urmează să strîngă zece miliarde de euro, prin exploatarea Engie, E.ON, Electrica, OMV Petrom, Telekom România, Loteria Română, Oil Terminal, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Societatea Naţională a Sării etc.
E drept, Bugetul de Stat va suferi în primă fază pierderi estimate de 2,6 mld de euro, dar, sîntem asiguraţi, investiţiile efectuate de FDSI ne vor umple de bani într-un orizont oarecare de timp…
În ce va investi FDSI? Păi în capitalizarea Tarom (oare cine face avioane?), a Nuclearelectrica (cine produce tehnică de resort?), în capacităţi de producţie în agricultură, cu precădere în cereale (Cargill vă spune ceva?!?), FDSI va finanţa construcţia de autostrăzi (Bechtel?!?) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul punct pe listă, "o altă industrie dezvoltată va fi cea de armament" (Cine oare, cine oare, cine ne tot vinde nouă tehnică militară?)…
E de menţionat că, prin 2011-2012, Franklin Templeton a mai încercat, împreună cu Bell Pottinger, tot în România, devalizarea unui alt fond suveran, cel administrat de Qatari Investment Agency. Manevra a fost denunţată în presa nealiniată, de mine, la OTV, de Cornel Ivanciuc în "Caţavencii" ("Operaţiunea Bani pentru Partid — Faza pe Fondul Proprietatea") etc. şi planul dejucat.
Mă întreb cine va administra FDSI şi dacă nu va fi cazul ca board-ul să apeleze la experienţa nepreţuită a vreunui Mark Gitenstein sau Hans Klemm…
Semne în presă, pentru un ochi avizat
Tot între timp, asistăm la o insolită campanie media. "Ziarul Financiar", tribună oficială de militanţă a intereselor americane, publică azi trei texte interesante în aceeaşi pagină:
1. "Studiu Deloitte: Scenariile posibile după introducerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului. Salariul brut ar trebui majorat cu cel puţin 22 % pentru a nu scădea salariul net."
2. PwC: "Impactul trecerii contribuţiilor sociale în sarcina angajatului — Salariile ar putea să scadă cu 22 %!" (Parcă îl aud pe Hans Klemm mustrînd guvernul că nu luptă îndeajuns cu corupţia!)
3. Un gigant din industria ţigaretelor face o fabrică de 490 milioane de euro în Otopeni şi va crea 300 de noi locuri de muncă.
În paralel, Guvernul PSD, strîns cu uşa, ia în calcul impozitarea locală a profitului multinaţionalelor (europene) şi chiar taxarea cifrei de afaceri. Cam prea multe corporaţii din Europa îşi fac mendrele la noi în ţară! Unde să mai fie loc pentru onestele firme de peste lac?
Franklin Templeton (un exemplu la întîmplare!) a dat în judecată conducerea Engie pentru încheierea unor contracte abuzive. Francezii de la fosta GDF Suez au făcut cică nişte matrapazlîcuri pentru a reduce profitul Engie România, prejudiciind astfel acţionariatul local, între care şi Proprietatea, mutînd cîştigul în Hexagon…
E perfect adevârat! Presa română a denunţat practica Engie de a contracta inutil fel şi fel de năzbîtii ("Recuperatorii banilor pentru facturi restante sînt subvenţionaţi de bunii platnici!", de subsemnatul, în "Puterea", 7 august 2016, "Consumator roman hăituit de furnizorul de gaze" de Roland Cătălin Pena, "Evenimentul Zilei" de joi, 18 august 2016).
Dar Franklin Templeton, acţionar prin FP la Engie de ceva vreme, de-abia acum a observat?
Şi, între noi fie vorba, practicile franceze nu-i sînt străine nici "corectului" FT…
Cum primeşte DNA calitate şi competenţe să instrumenteze toate dosarele economice majore
Bine, am înţeles, vin americanii şi vor să se aşeze în lojă! Dar cum îi ridicăm de pe locurile de onoare pe Telekom, Orange, SocGen, Erste, Dalkia Veolia Vivendi, Enel, Engie etc., care sînt bine proptiţi, exploatează deja de multişor activele şi se află şi sub umbrela UE, ţinută ferm de la Bruxelles?
Iată cum! Am plăcerea să semnalez un fapt aparent minor, trecut neobservat, dar care va genera efecte uriaşe:
Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea unei chestiuni de drept într-un dosar prăfuit, judecat de vreo 16 ani, cel al Băncii Române de Scont. Curtea Supremă are această obligaţie, de a dezlega, prin complete speciale compuse din nouă judecători, probleme de interpretare ridicate de instanţele inferioare din ţară…
Întrebarea pusă de instanţa Curţii de Apel a fost:
"Dacă în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sun supravegherea BNR, este sau nu funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul Penal."
Raportul în speţă (dosar nr. 977/1/2017/HP/P pentru cauza nr. 61261/3/2010) a fost elaborat de magistratul Geanina Cristina Arghir, unul dintre cei nouă membri al completului de dezlegare a chestiunilor de drept în penal. Raportul a fost adoptat prin hotărîre definitivă, cu putere de lege imediat după publicare, exact în forma în care a fost redactat.
(Între noi fie vorba, eu, personal, mă îndoiesc sincer că cei nouă s-au deranjat măcar să se întrunească în şedinţă publică! Completul s-a reunit oficial în data de 30 mai 2017, orele 9 a.m.. La ora 10.55, minuta era deja publicată pe portal, scj.ro… Procedura n-ar fi permis timpul fizic de citire, apelare, judecare, deliberare şi pronunţare, apoi redactare şi trimitere a textului încheierii către administratorul site-ului…)
Care e importanţa hotărîrii? Condamnarea Preşedintelui BRS, Teodor Nicolăescu era deja pecetluită de la fond, 7 ani de închisoare…
Motivarea judecătoarei Arghir este cheia: Orice funcţionar superior care conduce o entitate privată supusă autorizării şi controlului unei autorităţi de Stat are o condiţie asimilabilă celei funcţionarului public, în materie penală.
Prin autoritate publică se înţelege, şi doamna Geanina Arghir enumeră explicit, Consiliul Concurenţei, CAN, Autoritatea de Supraveghere Financiară, ANCOM, etc. Toată lumea e funcţionar public! Hotărîrea ICCJ a fost publicată şi funcţionează deja ca o lege.
Mai mult, prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel în dosarul BRS, aşteptată în această toamnă, se va descrie o practică.
Alături de Nicolăescu vor fi condamnaţi definitiv Constantin Haţeganu, Răzvan Haritonovici şi Dan Săftescu, foşti şefi ai Astra Asigurări. Condamnările lor vor avea încadrări de funcţionari publici.
Culmea e că ei chiar erau funcţionari publici la data comiterii prezumatelor fapte, în 2001, Astra s-a privatizat abia în 2002… Dar lumea a uitat, cine mai ştie azi, în 2017, dacă Astra era a Statului sau a unui particular?
Prin redactarea hotărîrii Curţii de Apel, însă, se va face trimitere la decizia completului ICCJ de dezlegare a chestiunii de drept penal. Se va transcrie raportul doamnei judecător Arghir… Asta presupune că avem lege, avem practică…
Şefii Engie, Enel (normate de ANRE), Telekom, Orange (ANCOM), băncilor (BNR), societăţilor de asigurări, bursei (ASF) etc. sînt, cu toţii, funcţionari publici.
Care e miza? Păi toate dosarele penale viitoare nu vor mai trece pe la DIICOT sau pe la Direcţia de Investigare a Fraudelor, ci direct pe la DNA. DNA-ul e, zice-se, fief american pe tărîmul justiţiei carpato-danubiano-pontice… Există aşadar elementul suprem de presiune asupra oricărui preşesinte de companie europeană.
O să fie bine! După ce va fi, o vreme, rău…
Publicul mai vîrstnic, antrenat să tot aştepte americanii, se poate simţi împlinit! La fel şi cititorii mai juni, fermecaţi de Visul American… Americanii vin! Sînt aproape aici!
Ca să fiu consecvent ţelului meu de a fi obiectiv, indiferent de convingeri şi de raţiuni afective, trebuie să spun că, în opinia mea, nu e rău. Economia americană e mai pragmatică, mai dinamică, mai viabilă decît cea europeană. Moneda americană e viitorul. Spaţiul european comunitar nu poate dăinui mult, nici moneda sa utopică, artificială, fragilă prin concepţie. România nu va apuca să treacă la Euro. Pînă cînd vom fi noi pregătiţi, va dispărea obiectivul alinierii… (Românul e oricum un om de afaceri prost, naiv şi lipsit de loialitate şi disciplină! În ziua în care dolarul va depăşi euro cu un ban, proprietarul mioritic va pretinde chirie în parai, firmele vor factura în dolari, îmi pariez viaţa!)
Prezenţa americană ne va face la un moment dat să trăim mai bine. Problema e pe unde scoatem cămaşa în următorii zece ani, cînd seismele economiei politice vor nărui şi ce-a mai rămas din bunăstarea noastră pricăjită…
Mihai Antonescu este analist financiar şi politic, jurnalist cu 27 de ani de experienţă, membru fondator al Centrului de Analiză şi Prognoză Orientativă (CAPO).
Mihai Antonescu este colaborator extern al Sputnik România Moldova.
