de Georgiana Arsene
Evoluţia situației în domeniul apărării antirachetă este un aspect cheie al securităţii internaţionale. Factorul de scut antirachetă are un impact direct asupra cursei înarmărilor şi dezarmării nucleare, asigurării stabilităţii strategice. Acest lucru se datorează legăturii indisolubile dintre armele strategice ofensive şi armele strategice defensive.
Pornind de la înţelegerea rolului destabilizator al sistemelor de apărare antirachetă, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au semnat, în anul 1972, Acordul privind limitarea sistemelor de apărare antirachetă (ABM Treaty).
Folosind ideea referitoare la aşa-numitele ameninţări ale rachetelor „iraniene" şi „nord-coreene", Statele Unite s-au retras din Acordul privind limitarea sistemelor de apărare antirachetă, în anul 2002, şi au început o desfășurare la scară largă a sistemelor mobile şi staţionare de apărare antirachetă, care înainte se aflau sub restricţiile acestui acord.
În prezent, elementele scutului antirachetă american sunt amplasate în partea continentală a SUA, în Europa şi în regiunea Asia-Pacific. Mijloacele maritime de interceptare a rachetelor balistice au fost dislocate în apropierea coastelor Rusiei şi Chinei.
Capacitățile de informații ale sistemului
Sistemele americane staţionare de radiolocaţie pentru avertizarea unui atac cu rachete nucleare acoperă toate traiectoriile posibile ale rachetelor balistice ruseşti către direcţia SUA.
Implicarea radarelor maritime mobile aproape de Alaska și staţiile din România şi Polonia, precum şi a sistemelor de informaţii ale navelor, scutul antirachetă creşte în mod semnificativ eficienţa şi acurateţea indicării ţintelor privind rachetele balistice intercontinentale ruseşti şi rachetele balistice de pe submarine ruseşti şi, în consecinţă, capacitatea lor de interceptare.
Se preconizează o creştere a capacităţilor informaţionale ale sistemului de apărare antirachetă al SUA ca urmare a extinderii unui sistem spaţial pe orbită joasă pentru detectarea şi urmărirea rachetelor balistice. Astfel, instrumentele de informare și detectare ale sistemului american de apărare antirachetă oferă acum nu numai detectarea startului rachetelor balistice ruseşti, urmărirea traiectoriei lor de zbor, ci şi furnizarea datelor privind ţintă către complexele de luptă de pe scuturile antirachetă pentru a intercepta focoasele rachetelor balistice.
Capacitatea de putere de foc de pe scuturile antirachetă ale SUA
În prezent, acestea cuprind aproximativ 30 de antirachete „GBI", 130 de antirachete „Standard-3", 150 de complexe de antirachete „THAAD", desfăşurate pe teritoriul SUA, în segmentele regionale de apărare antirachetă din Europa şi Asia-Pacific. O serie de antirachete sunt dislocate şi pe navele aliaţilor americani.
Având în vedere că la dispoziţia Iranului şi Coreii de Nord nu sunt mai mult de 10 rachete balistice cu rază medie de acţiune, arsenalul Pentagonului format din 300 de antirachete depăşeşte în mod semnificativ nivelul ameninţării reale.
Conform estimărilor noastre, până în anul 2022 numărul total de antirachete va depăși 1.000 de unităţi, iar în viitor va depăşi numărul de focoase desfăşurate pe rachetele intercontinentale ruseşti.
Un asemenea număr de arme de apărare antirachetă reprezintă o ameninţare serioasă pentru potenţialul rus de descurajare, în special, având în vedere activitatea neîntreruptă de modernizare a complexelor de luptă ale scuturilor antirachetă.
Scenariile interceptării rachetelor balistice intercontinentale ruseşti
Primul scenariu prezintă interceptarea de către complexul de nave antirachetă, situat în Marea Baltică, a unei rachete balistice intercontinentale lansate din partea europeană a Rusiei. În al doilea caz este simulată interceptarea de către complexul de nave antirachetă, situat în Marea Norvegiei, a unei rachete lansate de pe un submarin. Având în vedere viteza mare a antirachetei, interceptarea ţintei este posibilă în ambele cazuri, într-o etapă incipientă a zborului acestora.
Următorul scenariu simulează o situaţie în care baza de rachete este situată în partea centrală a Rusiei, iar antirachetele sunt lansate din partea continentală a teritoriului SUA.
Interceptarea rachetei se face cu o antirachetă lansată din Alaska. Celelalte două rachete intră în zona aflată sub raza de acţiune a antirachetelor „GBI", desfăşurate în California.
În această situaţie, focoasele rachetelor ruseşti, ale căror traiectorii nu se încadrează în zonele acoperite ale segmentelor regionale de apărare antirachetă, pot fi interceptate de complexele de luptă de pe teritoriul SUA.
Odată cu punerea în funcţiune a celei de-a treia zone de poziţionare a antirachetelor „GBI", în nord-estul SUA, capacitatea totală a sistemului de apărare antirachetă va fi în stare să intercepteze toate rachetele balistice ruseşti şi chinezeşti care zboară în direcţia SUA.
Potenţialul de atac
O ameninţare nu mai puţin gravă la adresa securităţii Rusiei şi a Chinei este potenţialul de atac al grupurilor de apărare antirachetă. Crucişătoarele şi distrugătoarele antirachetă ale forţelor navale americane, echipate cu antirachete de interceptare sunt în acelaşi timp şi purtătoare de rachete de croazieră „Tomahawk", cu o rază de acţiune de până la 2.500 km.
Menţionez că fiecare crucişător de tip „Ticonderoga" are128 de lansatoare Mk-41, iar distrugătorul de tip „Arleigh Burke» — 96. Acestea sunt lansatoare universale. În ele pot fi plasate atât antirachete „Standard-3", cât şi rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune „Tomahawk".
În mod potenţial, pe navele antirachetă americane pot fi desfăşurate peste 1000 rachete de croazieră „Tomahawk". Navele de patrulare antirachetă din apele Mării Baltice şi ale Mării Negre reprezintă o ameninţare pentru obiectivele din partea europeană a Rusiei, deoarece există o incertitudine legată de arma care este în prezent încărcată în lansatoare.
Instalaţia de lansare МК-41
În bazele de apărare antirachetă din România şi Polonia, de asemenea, se folosesc lansatoare universale similare, de pe care pe nave se efectuează lansări de antirachete şi rachete de croazieră.
Ideea că versiunea terestră a lansatoarelor Mk-41 ar presupune pierderea capacităţii de a lansa rachete de croazieră, este neconvingătoare. Înlocuirea antirachetelor din bazele europene de apărare antirachetă cu rachete de croazieră „Tomahawk" poate fi efectuată în ascuns şi într-un timp scurt. În acest caz, sub ţinta rachetelor de croazieră poate fi întreaga parte europeană a Rusiei.
Vă atrag atenţia că o posibilitate de utilizare a lansatorului de pe nave în versiunea terestră pentru desfăşurarea de rachete de croazieră de tip „Tomahawk" reprezintă o încălcare directă a obligaţiilor care decurg din Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie şi mică de acţiune.
În mod repetat am adus la cunoştinţa partenerilor americani îngrijorările Rusiei legate de încălcări ale obligaţiilor internaţionale ale SUA. Nicio reacţie.
Atacul global
Implementând conceptul de folosire în comun a armelor ofensive şi defensive, Pentagonul a început să creeze complexe de perspectivă pentru a da o lovitură globală promptă.
În conformitate cu aceste puncte de vedere doctrinare, mijloacele respective au ca scop de a da lovituri neașteptate şi preventive și ar trebui să asigure distrugerea oricărei ţinte, în orice punct de pe glob, în decurs de o oră din momentul luării deciziei. Înzestrarea cu primele complexe a forţelor armate americane este planificată pentru anul 2020.
Interconectarea planurilor de desfăşurare a sistemului de apărare antirachetă şi crearea mijloacelor pentru a da o lovitură globală promptă este evidentă. În cazul în care este dată o lovitură neașteptată de „dezarmare" asupra obiectivelor nucleare strategice ruse şi chineze creşte în mod semnificativ eficienţa sistemului de apărare antirachetă al SUA.
Astfel, crearea mijloacelor pentru a da o lovitură globală promptă constituie încă un factor care confirmă dorinţa Washingtonului de a rupe echilibrul de forţe creat și de a-şi asigura dominaţia strategică globală.
Potenţialul anti-spaţial
În mod separat, trebuie remarcate ameninţările pe care o reprezintă sistemul de apărare antirachetă al SUA pentru activităţile spaţiale.
Având în vedere caracterul global al acţiunilor navelor de apărare antirachetă, activitatea spaţială a oricărui stat se află în pericol, inclusiv a Federaţiei Ruse şi a Republicii Populare Chineze.
Concluzii
În ansamblu, pe baza analizei acţiunilor SUA şi ale aliaţilor lor în domeniul apărării antirachetă şi a rezultatelor simulării, se pot trage următoarele CONCLUZII:
1) Sub pretextul contracarării ameninţărilor din partea rachetelor „nord-coreene" şi „iraniene", Statele Unite ale Americii desfăşoară un sistem strategic conceput pentru a distruge rachetele balistice ruseşti şi chinezeşti, rupând echilibrul forțelor de descurajare.
2) Mijloacele sistemului de apărare antirachetă american au încă de pe acum potenţialul de a intercepta rachete balistice ruseşti şi chinezeşti şi reprezintă o ameninţare pentru forţele nucleare strategice ale Rusiei şi Chinei. Pe viitor, aceste capacități vor creşte.
3) Prezenţa bazelor americane antirachetă în Europa, şi a navelor cu echipamente antirachetă în mările şi oceanele situate în apropierea teritoriului rus, creează o componentă puternică,mascată, care permite lansarea unui atac inopinat cu rachete nucleare asupra Federaţiei Ruse.
4) Desfăşurarea sistemului de apărare antirachetă al SUA încalcă paritatea existentă în domeniul armamentelor strategice şi este un factor destabilizator care îngustează în mod semnificativ posibilităţile de dialog privind dezarmarea nucleară.
5) Creşterea potenţialului sistemului american de apărare antirachetă stimulează cursa înarmărilor, îndeosebi cu arme strategice, forţând alte ţări să ia măsuri militare şi tehnico-militare de ripostă.
6) Sistemul global de apărare antirachetă al SUA reprezintă o ameninţare pentru folosirea liberă de către orice stat a spaţiului cosmic.
După retragerea SUA din Tratatul pentru scuturile antirachetă, reprezentanţii ruşi au explicat în mod repetat caracterul nefast al distrugerii stabilităţii strategice, pe care îl are crearea şi desfășurarea unui sistem global de apărare antirachetă. În acelaşi timp, au fost depuse eforturi pentru a găsi soluţii la problemele legate de dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, şi au fost propuse diverse variante pentru a rezolva contradicţiile care apar. În special, am propus să se efectueze o analiză comună a ameninţărilor pentru a determina ce mod de apărare antirachetă ar fi adecvat şi nu ar crea premise pentru o nouă cursă a înarmărilor în domeniul strategic.
De asemenea, în cadrul colaborării am propus elaborarea în comun a arhitecturii de apărare antirachetă pentru Europa, care să poată garanta apărarea împotriva atacurilor rachetelor nestrategice.
Totuşi, toate iniţiativele ruseşti au fost respinse.
În acest sens, Rusia trebuie să ia contramăsuri adecvate pentru a preveni ruperea echilibrului de forţe existent în domeniul armelor strategice şi pentru a reduce la minimum posibilitatea de deteriorare a securităţii statului, ca urmare a extinderii în continuare a capacităţilor de apărare antirachetă ale SUA.
Sursa: inprimalinie.ro
