BUCUREȘTI, 25 iul — Sputnik. Chiar de ziua sa, cunoscutul jurnalist Radu Tudor a publicat pe blogul său o știre ciudată, nu prin fondul ei, ci mai curând prin semnificație. Una dintre cele mai cunoscute și mai de tradiție bănci, Banca Românească, devine, în curând, proprietate maghiară.
E vorba de o tranzacție financiară, cunoscuta bancă maghiară OTP urmând a cumpăra BR. De fapt, BR devenise între timp grecească, fiind cumpărată de National Bank of Greece.
„Există un acord, divizia NBG va fi vândută către OTP, iar directorii OTP au anunţat public că sunt interesaţi de Banca Românească", scrie Radu Tudor pe blog, citând surse internaționale.
Interesantă este și informația că banca maghiară OTP vrea să preia şi alte bănci din regiune, intenţionând să "îşi îmbunătăţească prezenţa în Europa Centrală", scrie jurnalistul Antena 3.
Faptul merită consemnat, mai ales în contextul în care Ungaria lui Orban a devenit principalul partener de dialog din UE atât al Rusiei cea plină de resurse naturale, cât și al președintelui Donald Trump. În plus, deschiderea sucursalei central-europene a Bank o China în Ungaria este un alt semnal al evoluției remarcabile a statului vecin.
De menționat că Banca Românească a fost o instituție de tradiție în România interbelică, fiind banca liberalilor, unul dintre pilonii economici ai partidului care a dominat acea perioadă. Ideea refacerii ei după 1990 (1993) a fost a lui Radu Câmpeanu, care a și devenit primul președinte al băncii, dar divergențele dintre politicieni și-au spus cuvântul.