BUCUREŞTI, 19 iul — Sputnik. Marţi, alţi trei ieşeni, un adolescent de 13 ani, un tânăr de 19 ani şi unul de 28 de ani, au fost înţepaţi de albinele din aceeaşi zonă unde a avut loc tragedia luni, când un bărbat de 49 de ani a fost atacat de un roi.
Din fericire, cei trei au scăpat cu viaţă după ce au primit îngrijiri medicale la timp.
Şocul anafilactic care apare după înţepăturile de albine se manifestă prin scăderea tensiunii, obstrucţia căilor respiratorii şi scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturi, a declarat pentru ziaruldeIaşi.ro, Ovidiu Popa.
Cel care suferă un şoc anafilactic poate fi salvat numai de un medic care are la îndemână cu o trusă de prim ajutor.
„Trebuie să fie măcar un asistent medical care să prindă linie venoasă, să administreze tratament intravenos pentru creşterea tensiunii şi să administreze adrenalina, un medicament care are unele efecte adverse", explică medicul.
Este important să ştim când devin albinele agresive şi ce trebuie să facem dacă suntem atacaţi. Potrivit apicultorului Gheorghiţă Călin, un sucevean care are 50 de stupi, albinele devin agitate atunci când simt mirosuri neplăcute, precum mirosul de transpiraţie, alcool, sau chiar de deodorant.
„În cazul de faţă, cel mai probabil, albinele au simţit transpiraţia cailor. Astfel de situaţii sunt frecvente, iar cel mai potrivit este să-ţi laşi calul şi să fugi. Dacă încerci să-l salvezi, îţi înrăutăţeşti situaţia şi te omoară. Este suficient să fie agitate câteva albine care atacă un om sau un animal că imediat toate se alătură grupului şi înţeapă", arată apicultorul.