Editorial de Niku Goncear
Pe un ton patetic, cel care afirma cândva că are de condus o ţară, a subliniat că decizia „dureroasă" îi aparţine în totalitate, cerându-i scuze Angelei „pentru mizeriile mediatice la care a fost supusă în toată această perioadă de către presa de buzunar".
Unii au fost însă tentaţi să vadă aici un alt motiv, mai puţin sentimental, inclusiv în contextul gestului făcut ceva mai devreme de prima soţie a ex-premierului, Sanda Filat.
Astfel, la 20 iunie 2016, cu doar câteva zile înainte ca Filat să fie condamnat la 9 ani de puşcărie pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă, fosta nevastă a depus o cerere de partaj a averii. Nimic ieşit din comun în astfel de cazuri, doar că Sanda Filat, actualmente Divircean, şi-a dat seama că vrea o parte din averea la Filat abia la patru ani de la divorţ.
Prin urmare, mai mulţi comentatori au fost tentaţi să vadă în aceste acţiuni succesive o încercare de a salva de la confiscare o parte din averea lui Filat.
În acest context „aniversar", nu putem trece cu vederea un alt cuplu intens mediatizat, format la fel dintr-un politician şi o jurnalistă. Acum mai bine de un an, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi jurnalista Anişoara Loghin, care prezintă ştirile la acelaşi post TV la care a muncit şi Angela Gonţa, îşi jurau credinţă veşnică şi iubire până la moarte.
La doar şase luni de la nunta fastuoasă, cu invitaţi de seamă, Chirtoacă anunţa, după moda vremii, tot pe facebook, divorţul de vedeta TV. Despărţirea a fost amiabilă, iar cei doi nu au prea făcut ulterior declaraţii la acest subiect.
Între timp însă primarul Capitalei a fost săltat de CNA şi plasat în arest la domiciliu. Dorin Chirtoacă a fost învinuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată.
Acum câteva zile, instanţa i-a prelungit acestuia arestul la domiciliu, iar procurorii i-au înaintat o nouă învinuire: comiterea traficului de influență în variantă agravată și corupere pasivă, la fel în variantă agravată.
Procurorul Dumitru Robu a specificat că, Dorin Chirtoacă este învinuit că a luat mită în proporții deosebit de mari pentru implementarea proiectului parcărilor cu plată.
Astfel, Chirtoacă riscă ani grei de puşcărie, însă doar judecata poate să decidă acest lucru, inclusiv în privinţa confiscării unei părţi din averea primarului. Bănuim că averea acestuia nu poate fi comparată cu agoniseala lui Filat, însă nici om sărac nu pare să fie. Prin urmare, ne-am putea aştepta ca, în anumite condiţii, Anişoara Loghin să pretindă şi ea o parte din averea lui Chirtoacă. Întrebarea este dacă va dori să facă acest lucru.
Averea cu care rămâne Chirtoacă după divorţ>>>
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacţiei Sputnik.