BUCUREȘTI, 10 iul — Sputnik, D. Dragoș. "Pentru necunoscători, Hans Klemm este președintele de facto al României numit de USA", scrie un cunoscut politican, apropiat de Traian Băsescu și Elena Udrea pe pagina sa de socializare.
Într-o recentă postare pe FB, Gelu Vișan, fost parlamentar PD (PDL), actualmente unul dintre liderii PMP, publică un text în care deplânge, în cel mai pur stil "România Mare", situația României, o țară condusă de străni.
"Pentru necunoscători, Hans Klemm este președintele de facto al României numit de USA. De ce au amuțit toți? Păi dacă avem nevoie de ei să ne apere de ruși. Am înnebunit? Iar pentru asta stăm în genunchi și vindem România cu totul?scrie Vișan pe pagina de Facebook.
Câteva rânduri mai jos, Gelu Vișan spune chiar că intesele SUA și Germaniei sunt cu totul altele decât ale României, mai mult, aceste mari state ne consideră "mingea lor de ping-pong"!
"O să vi se pară ciudat ce scriu acum, dar asta e realitatea: Germania, USA, Rusia, Franța, nu sunt România, ele au interesele lor, noi pe ale noastre. Iar România nu e mingea de ping-pong între USA-Germania și Rusia", scrie Vișan.
Gelu Vișan a făcut recent dezvăluiri despre Laura Kovesi și Florian Coldea, în contextul în care, spune el, "i se pregătește un dosar" și ar putea "fi arestat". În privința menținerii Laurei Kovesi, Vișan dă vina tot pe ambasadorul SUA:
"A se vedea liniștea așternută după ce ambasadorul SUA i-a luat apărarea lui Kovesi. Îmormântare; Liniște adâncă; Muțenie. Dar noi nu suntem un Stat al USA, suntem membri UE. Ei și? Cohortele de lingăi au ieșit să spună: Vezi cum i-a potolit Klemm?"
Gelu Vișan face și o analiză a conducîătorilor actuali, caracterizându-l pe fiecare și puctându-i vulnerabilitățile.
"Cine să ne redea Demnitatea ca nație? Dragnea, un mic șarlatan de Teleorman prins cu chiloții în vine, căruia Koveși îi arată „jordeaua"? Ludovic Orban, mergând cu maimuța în spate? Tăriceanu, mort de frica dosarelor? Nu spun nimic de Iohannis, pentru că el ne-a vândut" — o încheiere care indică, măcar parțial, aceeași direcție — SUA.