BUCUREȘTI, 10 iul — Sputnik. Autoritățile Austriei au interzis intrarea în țară a ministrului Economiei al Turciei, Nihat Zeybekci, care intenționa să participe la un eveniment dedicat marcării unui an de la tentativa loviturii de stat din Turcia.
„Confirm că ministrul Afacerilor Externe, Sebastian Kurz, a interzis intrarea în țară ministrului turc al Economiei", a declarat un reprezentant al diplomației austriece postului de radio ORF. Potrivit lui, evenimentul planificat este unul foarte vast, iar vizita ministrului reprezenta "o amenințare pentru ordinea și securitatea Austriei".
Anterior MAE al Olandei a declarat că executivul său consideră nedorită prezența în țară a vicepremierului turc, Tuğrul Türkeş, și altor membri ai guvernului, la evenimentul dedicat împlinirii unui an de la tentativa de lovitură de stat în Turcia. Potrivit autorităților olandeze, vizita membrilor guvernului turc este una nedorită „în contextul tensionării relațiilor dintre cele două state".
În luna martie, în timpul campaniei electorale pentru referendum constituțional din Turcia, Germania și Olanda au provocat un scandal diplomatic după ce au interzis intrarea pe teritoriul lor a reprezentanților guvernului turc, care intenționau să se adreseze cu un discurs concetățenilor săi.