Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

(VIDEO) „Aventurile" inedite ale unui profesor român la NASA. Ce probe a trecut

© AP Photo / Chris O'MearaNASA logo.
NASA logo. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un profesor din Timişoara, ambasador al spațiului pentru Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială - România, a avut o experienţă inedită, participând la un program organizat de NASA. Testele palpitante prin care a trecut.

BUCUREŞTI, 7 iul — Sputnik. Dr. Sandu Golcea, profesor de fizică la Colegiul Național „C.D. Loga" din Timișoara, a participat la o tabără educațională organizată la U.S. Space and Rocket Center din Huntsville, Alabama, centru care aparține de NASA.

Programul este dedicat profesorilor şi se desfășoară anual la Huntsville pentru peste 200 de profesori, aproximativ jumătate dintre aceştia fiind americani, iar restul provenind din circa 60 de țări din întreaga lume, potrivit pressalert.ro.

Din România au participat profesorul Sandu Golcea, care în 2005 a primit distincţia de „profesorul anului" şi deţine şi titlul onorific de ambasador al spațiului pentru ESERO (Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială — România), şi Doina Preda, profesor de informatică la liceul teoretic cu predare în limba italiană „Dante Alighieri" din București.

Programul a constat în mai multe activităţi, la care au participat profesorii timp de o săptămână. Sandu Golcea spune că una dintre teme a fost construirea unui dispozitiv de parașutare în care se afla un ou, care fusese lansat cu racheta și trebuia să ajungă intact înapoi pe pământ.

„S-a lucrat pe simulatoare — în special pe simulatorul unei nave spațiale care readuce echipajul înapoi pe pământ — în echipe, unde fiecare membru al acesteia avea o sarcină precisă și o misiune. (…) Eu am fost antrenat pentru misiunea de pilot al unei nave spațiale iar la simularea finală am adus o navă spațială pe sol, cu tot echipajul în siguranță", povesteşte profesorul Sandu Golcea.

Potrivit profesorului timişorean, alte teste la care au fost supuşi participanţii au fost simulări privind pregătirea fizică, centrifugare în 6D, mersul pe lună, coborâre cu tiroliana dintr-un turn, ieșirea dintr-un elicopter prăbușit într-un lac. De asemenea, echipele de cercetaşi au avut de rezolvat teme cu un mare grad de dificultate, care presupun cunoștințe solide de fizică și matematică, au asistat la cursuri de conducere a unor roboți sferici și la o serie de conferințe susținute de foști astronauți.

Fluxul de știri
0