BUCUREȘTI, 7 iul — Sputnik. Italia nu mai trebuie să se simtă vinovată dacă nu va mai primi migranți, a declarat președintele Partidului Democrat aflat la putere în Italia, Matteo Renzi, informează Agerpres.
„Trebuie să existe un numerus clausus al celor sosiți. Nu mai trebuie să ne simțim vinovați dacă nu putem să primim pe toată lumea. Trebuie să-i salvăm pe toți, însă nu putem să-i primim pe toți în Italia”, a spus fostul șef al guvernului italian.
Guvernul de la Roma cere partenerilor europeni să-și aducă o 'contribuție concretă' pentru a încerca să stăvilească plecările de migranți și să-i repartizeze mai bine pe continentul european pe cei salvați de pe mare.
Din totalul celor peste 101.000 de migranți sosiți în Europa de la începutul lui ianuarie, mai mult de 85.000 au debarcat în Italia.
Reuniți joi la Tallin, miniștrii de interne ai țărilor din UE au menținut refuzul de a-și deschide granițele pentru migranții salvați.
Italia va propune un cod de conduită pentru ONG-uri, care sunt tot mai des acuzate că încurajează migrații să se îndrepte către Europa.
Matteo Renzi este deja în precampanie în vederea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc până cel târziu în primăvara lui 2018. Politicianul de stânga a înregistrat recent un succes în timpul alegerilor municipale parțiale.
„El o spune, noi o vom face, stop invaziei”, a reacționat Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, aliată a Frontului Național francez.
Dacă UE nu ia în calcul propunerile Italiei, Renzi a amenințat că Roma nu mai da bani la bugetul UE pentru țările care refuză să primească migranți.
Sute de mii de migranți din Africa au debarcat în Italia în ultimii ani, după haosul din Libia ce au urmat înlăturării de la putere a lui Muammar Gaddafi.