BUCUREȘTI, 7 iul — Sputnik. Bill Gates sfătuiește statele Uniunii Europene să facă mult mai dificilă venirea africanilor în Europa, informează RT.
În timpul unui interviu pentru Welt am Sonntag din Germania, Bill Gates, unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, a avertizat asupra consecințelor grave ale depășirii generozității față de refugiații care vin în Europa.
"Pe de o parte, doriți să demonstrați generozitatea și să primiți refugiați, dar cu cât sunteți mai generoși, cu cât vorbiți mai mult despre acest lucru, cu atât mai mulți oameni sunt motivați să părăsească Africa", a spus Gates.
În timp ce Germania a fost unul dintre pionierii politicii privind ușile deschise, nu poate "să facă față masivului număr de oameni care doresc să se îndrepte spre Europa". Astfel, Gates a sfătuit națiunile europene să ia măsuri pentru a face mai dificil tranzitul africanilor în Europa.
În același timp, ajutoarele străine pot împiedica "presiunea enormă [migratorie]" din Europa datorită creșterii rapide a populației africane. Fondatorul Microsoft a spus că statele europene ar trebui să urmeze exemplul Germaniei care acordă 0,7% din PIB pentru ajutorul migranților. Fundația Gates este cunoscută pentru donarea de bani pentru a face față sărăciei, bolilor și lipsei de alimente în Africa.
Italia este unul dintre punctele de intrare care se confruntă cu un flux uriaș de solicitanți de azil pe drumul spre Europa. Aproximativ 85.000 de imigranți și refugiați au sosit în Italia anul acesta, peste 2.000 de persoane au murit sau au dispărut, potrivit UNHCR, agenția ONU pentru refugiați, citată de AFP.
Roma a invitat în repetate rânduri alte națiuni să-și asume responsabilitatea în primirea refugiaților. Săptămâna trecută, Italia a anunțat că își va închide porturile pentru navele de salvare din Marea Mediterană, ceea ce a fost descris ca un "strigăt de ajutor" de către Medicii fără Frontiere (MSF).