BUCUREȘTI, 5 iul — Sputnik. În Spania, un grup de deputați de dreapta și de stânga au prezentat legea de organizare a referendumului pentru independența Cataloniei, scrie Money.
„Dacă o majoritate a voturilor pronunţate vor fi în favoarea creării unei republici catalane, va trebui evident şi imediat declarată independenţa”, a afirmat Gabriella Serra, aleasă regională a formaţiunii separatiste de extremă dreapta CUP.
Legea referendumului va crea un regim juridic excepţional, a precizat Jordi Orobitg, din coaliţia Împreună pentru Da (Junts pel si), formată din separatişti de dreapta şi de stânga.
Astfel ar putea, din octombrie, s-a apară un nou stat pe harta Europei, Catalonia. Pentru separatişti, această lege va fi mai presus de Constituţia Spaniei, întrucât ‘poporul Cataloniei reprezintă un subiect politic suveran'.
Textul prevede şi crearea unei autorităţi electorale independente însărcinate cu organizarea şi supervizarea scrutinului.
Statisticile arată că aproximativ 48,5% dintre catalani sunt împotriva secesiunii şi 44,3% sunt pentru, potrivit unui recent sondaj realizat de un institut din subordinea executivului catalan. Dar peste 70% din catalani doreşte ca problema să fie decisă în urma unui referendum.
Preşedintele regional, Carles Puigdemont, a anunţat din septembrie anul trecut că va fi organizat un referendum cu privire la autodeterminare. Acesta este programat pentru 1 octombrie. Guvernul de la Madrid se opune ferm acestui scrutin şi a sesizat Curtea Constituţională spaniolă, care l-a declarat ilegal.