BUCUREȘTI, 29 iunie, Sputnik. „Nu veți mai putea merge în fața poporului declarând că programul de guvernare a fost votat de popor”, a declarat tăios Klaus Iohannis la Cotroceni, în fața demnitarilor reuniți pentru ceremonia depunerii jurământului miniștrilor în fața președintelui.
Discursul președintelui a fost, pe de-o parte, un recurs dur adresat coaliției PSD ALDE, căreia i-a spus direct — "ați aruncat țara în criză" și o speranță oarecum ironic spusă că „această a doua încercare de guvernare să fie mai reușită decât prima”.
„Ați modificat programul în puncte sensibile, noi taxe se anunță — după ce abia am publicat legea creșterii salariilor veniți cu taxe sporite — un astfel de comportament nu se încadrează în ideea de„ predictibilitate financiar-bugetară”, a declarat președintele.
Un astfel de comportament induce dubii în mediul de afaceri, a punctat președintele. În opoziție cu realitatea acestor observații, îndeplinirea programului naște firești dubii: „Dacă va fi sustenabil, nu știu”, a spus președintele. Dovediți că știm să respectăm angajamentul de 2%, că ținem deficitul de maxim 3% sub control, că sprijinim investițiile publice și private, le-a cerut președintele miniștrilor.
„Stimați pesediști, aldiști și udemeriști”, a punctat Iohannis subliniind ca un reproș numele politicienilor etnici maghiari — "în numele românilor vă rog să terminați cu această țopăială fiscală, fiți responsabili și guvernați cu românii".
În privința problemelor din Justiție, Iohannis nu a uitat — „Vă solicit să guvernați în așa fel, încât românii să aibă garanția că apără statul de drept”. Fără sincope ca Ordonanța 13, a punctat din nou președintele.
În final, președintele a avut o cerere concluzivă: „Să arătați că suntem o țară serioasă!”.
Ceremonia nu s-a încheiat cu șampanie, ci cu dorința președintelui să fie o guvernare mei reușită ca prima a coaliției — „eu mi-o doresc, românii și-o doresc”, a declarat Iohannis.