BUCUREŞTI, 27 iun — Sputnik. Într-o înregistrare video realizată în secret, care a acumulat peste 60 de mii de vizualizări pe reţelele de socializare şi a fost publicată de Project Veritas, John Bonifield, realizator la postul de televiziune CNN, spune că, deşi colegii săi de la CNN continuă „să sape", nu a apărut până acum nicio dovadă clară împotriva Rusiei.
Dar, chiar dacă Rusia ar fi încercat să intervină în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, totuşi şi SUA au intervenit în alegerile din alte ţări, „CIA face tot timpul lucruri injuste, suntem implicaţi în treburile altor ţări, încercând să manipulăm guverne", spune John Bonifield.
El a adăugat că nu a descoperit nicio dovadă precisă că președintele Donald Trump a săvârșit o infracţiune. Bonifield spune că, deşi există mulţi oameni care vor ca Trump să fie dat afară din funcţie, totuşi acest lucru nu înseamnă deloc că ar şi exista fapte concrete care să-l aducă pe acesta în situaţia de a fi demis.
În continuare, John Bonifield admite deschis că povestea despre presupusa înţelegere secretă dintre Trump şi Rusia este „fake news" (ştire falsă) şi că a fost folosită de CNN pentru a genera rating.
„Este doar o afacere", a spus Bonifield, sugerând că principiile de deontologie despre care se învaţă la şcoala de jurnalism nu sunt aplicate la CNN, mai ales dacă este vorba de o televiziune de ştiri.
El a adăugat că, după ce o zi şi jumătate postul a relatat despre retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris, directorul general al CNN le-a spus jurnaliştilor să revină la subiectul „Rusia".
„Cred că există mulţi telespectatori liberali care vor ca Trump să fie cercetat. Şi cred că dacă am fi făcut la fel cu președintele Obama și am fi cercetat tot ce a făcut acesta cu aceeaşi meticulozitate ca în cazul lui Donald Trump, cred că telespectatorii noștri ar fi decis să nu ne mai urmărească. Cred că ar fi considerat că îl atacăm [pe preşedinte] (…). Aşadar, subiectul «Trump» este bun acum pentru a merge afacerea", a spus realizatorul CNN.
Întrebat dacă consideră că relatările despre presupusa „înţelegere secretă" dintre Trump şi Rusia este o păcăleală, John Bonifield a admis că este vorba de o ştire falsă întrucât nu există dovezi, deşi investigaţiile continuă.
„Consider că nu au realmente [dovezi în acest sens], dar vor să continue să «sape». Și cred că președintele probabil că are dreptate să spună: «Mă vânaţi ca pe vrăjitoare. Nu aveți nicio probă concretă, nu aveți dovezi reale»", mai precizează realizatorul CNN la finalul înregistrării.