BUCUREȘTI, 26 iun — Sputnik. Un portal apropiat administrației Trump critică dur activitatea ambasadorului SUA de la București, care este cunoscut drept un activ promotor al agendei LGBT, în pofida faptului că luna trecută Statele Unite s-au pronunțat în favoarea unui amendament constituțional care afirmă căsătoria tradițională, relatează Breitbart.
Cu toate acestea, ambasadorul american de la București, Hans Klemm, a participat la marșul Gay Pride la București, din 20 mai, pentru a-și arăta sprijinul acordat LGBT într-o țară în care căsătoria homosexuală este încă ilegală. Klemm s-a alăturat celor 500 de protestatari care cer "drepturi egale și vizibilitate pentru comunitatea LGBT" în cadrul evenimentului organizat de Respect, ONG-ul LGBT din România.
Publicația americană Breitbart notează că un referendum ar consacra căsătoria tradițională ca uniune a unui bărbat cu o femeie în constituția României.
Toamna trecuta, Klemm a explicat intr-un interviu de ce cere în mod oficial mariajul homosexual. Recunoscând că este un subiect sensibil, Klemm a susținut că Curtea Supremă din SUA "a rezolvat problema legală a căsătoriei homosexuale, declarând că este neconstituțional și ilegal să nege căsătoria civilă a cuplurilor de același sex".
"Prin urmare, SUA ar trebui să susțină căsătoria homosexuală oriunde în lume", a spus Klemm.
Breitbart scrie că abordarea clară a ambasadorului Klemm s-a lovit de reacția conservatoare din România, iar oficialul american a fost criticat pentru abuzul atitudinii sale.
"Unul dintre cei mai celebri jurnaliști din România, Ion Cristoiu, fondatorul celui mai important ziar al țării, l-a acuzat pe Klemm că nu este "ambasadorul SUA, ci al lui Hillary Clinton", scrie portalul american Breitbart.
Jurnalistul român, continuă Breitbart, a spus că Klemm și-a folosit poziția influentă pentru a promova atitudinile față de președintele Donald Trump în România, în ciuda faptului că majoritatea românilor din SUA sunt susținătorii lui Trump.
"N-am întâlnit niciodată un ambasador al unei puteri străine care să fie atât de guraliv. De când a ajuns la București, Hans Klemm nu și-a închis gura. Vorbește despre tot, în orice moment și în orice loc. El a încălcat, de asemenea, normele diplomatice și normele de bun simț, vorbind despre probleme strict interne ale României", îl citează Breitbart pe Ion Cristoiu.
În martie 2015, președintele Barack Obama a anunțat numirea lui Klemm în calitate de ambasador al SUA în România, iar în luna septembrie a aceluiași an, Klemm și-a asumat îndatoririle noului său post.
Chiar înainte de decizia Curții Supreme din 2015, președintele Obama și-a exercitat influența internațională pentru a promova drepturile LGBT și căsătoria homosexuală la nivel mondial, atât prin acțiuni ale Departamentului de Stat, cât și prin propria diplomație.
În decembrie 2011, Obama a emis un Memorandum prezidențial care a instruit toate agențiile federale care se ocupau de afacerile externe — de la Departamentul de Stat la Departamentul Apărării — să promoveze drepturile LGBT peste tot în lume.
"Sub administrația mea agențiile angajate în străinătate au început deja să acționeze pentru promovarea drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT de pretutindeni", a spus Obama.
Între timp, diplomații din epoca Obama încă aplică directivele vechii administrații. Portatlul de știri Breitbart, deținut de unul din magnații conservatori apropiați lui Donald Trump, scrie că rămâne de văzut dacă președintele SUA va încuraja funcționarii din cadrul Departamentului de Stat să continue agenda LGBT în afara granițelor sau dacă va încuraja în schimb respectul pentru suveranitatea, credința și tradițiile naționale ale fiecărui popor în parte, așa cum a anunțat inițial Donald Trump.