Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cum se încearcă încurajarea vaccinării în lume. Ce face România

© Sputnik / Igor Zarembo / Accesați arhiva multimediaChildren aged from 1 month to 17 years are vaccinated against poliomyelitis
Children aged from 1 month to 17 years are vaccinated against poliomyelitis - Sputnik Moldova-România
Abonare
În Germania, o nouă legislaţie face obligatorie anunţarea autorităţilor de sănătate germane de către grădiniţe atunci când părinţii nu au înregistrat dovada cu privire la vaccinarea copiilor lor.

BUCUREȘTI, 18 iun — Sputnik. Noua politică a industriei pharma intră în vigoare luna viitoare şi marchează o schimbare în legea germană curentă care cere părinţilor să înregistreze dovada consilierii despre vaccinare înainte de a-şi înscrie copiii la grădiniţă, informează presa americană.

Legea prevede ca autoritățile să fie anunțate de grădinițe dacă părinţii nu au înregistrat dovada cu privire la vaccinarea copiilor. Această lege, care era în vigoare de trei ani, nu cerea niciunei şcoli să raporteze părinţii care nu au primit consultanţă din partea unui doctor.

De ce această schimbare?

A nurse prepares an injection of the influenza vaccine at Massachusetts General Hospital - Sputnik Moldova-România
Societate
Mai vreți vaccinare obligatorie? Rezultatele anchetei vaccinului hexavalent

În comparaţie cu cele 62 de cazuri de pojar raportate în 2016, de pe 1 ianuarie 2017 până pe 7 mai 2017 au fost raportate în Germania 634 de cazuri de pojar, conform unui raport făcut de European Centre for Disease Prevention and Control. Totodată, un alt raport oficial vorbeşte despre decesul unei femei de 37 de ani din Essen care a survenit în urma unui caz de pojar, o boală virală care poate duce la complicaţii precum pneumonie şi encefalită.

În afară de Germania şi Italia, Oman, Somalia, Tajikistan, Thailanda, Ucraina şi Statele Unite au raportat extinderi de cazuri de pojar şi numere mult mai crescute față de anul trecut.

De ce încurajează guvernele vaccinarea?

Imunitatea la o boală se dezvoltă ca efect al unui vaccin sau al trecerii prin acea boală, corpul având șansa să-şi creeze o apărare naturală împotriva bolii. Profesorul Lahey susține că majoritatea vaccinurilor oferă o protecţie parţială, nu totală. Din acest motiv, dacă privim statisticile din Statele Unite, care indică numărul de cazuri de pojar sau oreion, vor arăta un număr crescut în categoria celor care nu au fost imunizaţi. Este adevărat că şi unii oameni imunizaţi au sfârşit prin a se îmbolnăvi, dar dovezile pro-vaccinare sunt copleşitoare.

Experţii medicali spun că 92 — 95% din copii trebuie imunizaţi cu câte două doze de pojar, oreion şi rubeolă că să poată fi menţinută o imunitate a grupului în întregime, ceea ce înseamnă că tot grupul este protejat pentru că majoritatea indivizilor din grup sunt protejaţi. Chiar şi boli foarte contagioase nu se pot răspândi atunci când grupul are imunitate per total.

Cum obţin diverse ţări un nivel de imunitate atât de crescut? Cazul României

Răspunsul variază de la ţară la ţară. Rata vaccinării în Europa este în principiu ridicată, dar pojarul se răspândeşte acolo unde ratele de vaccinare au scăzut, avertizează World Health Organization.

Heidi Larson, antropolog şi director al Vaccine Confidence Project şi profesor asociat la London School of Hygiene & Tropical Medicine, susține că, din cauza creşterii refuzului la vaccinare în rândul anumitor populații, unele ţări cum ar fi Italia au început să introducă mai multe obligativități în acest sens. Este de notorietate faptul că cele mai afectate ţări europene de pojar sunt Italia şi România.

Acelaşi raport indică 6.434 de cazuri, incluzând 26 de decese au avut loc în România între 1 ianuarie 2016 şi 26 mai 2017.

În condițiile enunțate mai sus, Italia este nevoită să urmeze paşii parcurși de Statele Unite, nepermiţând accesul în şcoală a copiilor nevaccinați. Cu toate acestea, prevederile legislației italiene conţin însă şi deosebiri. Astfel, părinţii vor trebui să aducă dovada de vaccinare la înscrierea în grădiniţe, creşe şi şcoli de stat, similar ca în Statele Unite, dar în Italia părinţii copiilor nevaccinați vor fi amendați. Mai mult, în Italia, excepțiile nu sunt tolerate, pe când în Statele Unite sunt.

Larson spune că fiecare ţară europeană este diferită.

„Fiecare ţară are programul propriu de imunizare, care poate diferi de alte ţări", spune Larson.

În 2015, echipa condusă de Larson, în colaborare cu WIN-Gallup International a dorit să afle situația exactă privitoare la atitudinea legată de vaccinare în 67 de ţări. Astfel, la nivel global, au fost intervievați nu mai puțin de 65.819 persoane.

„Sentimentul legat de siguranţa sănătăţii prin vaccinare este în mod special negativ în Europa. Ţări cu un nivel crescut de educaţie şi acces la servicii medicale sunt asociate cu rate mai scăzute de atitudine pozitivă în ceea ce priveşte vaccinarea. Asta indică o relaţie invers proporţională între atitudinea legată de vaccinuri şi statutul socio-economic. Ideea principală este că, deşi în principiu în Europa rata de acceptare a vaccinării este mare, trenduri clare anti-vaccinare pot fi observate în rândul populaţiei", a fost concluzia echipei coordonate de Larson.

În toate statele ce compun Uniunea vaccinarea este o cerinţă obligatorie pentru a fi înscris la grădiniţă sau şcoală, deşi unele dintre state acceptă motivaţii de ordin religios, medical sau filosofic.

Fenomenul părinţilor care reacţionează împotriva acestei cerințe obligatorii legate de înscrierea la şcoală se referă, în opinia lui Lahey, la faptul că părinţii percep aceste reguli de înscriere ca pe ceva ce îi privează de sentimentul de control asupra situaţiei. Ceea ce înseamnă că, în timp ce unii părinţi pur şi simplu refuză să-şi vaccineze copii şi găsesc alte soluţii pentru educaţie, alţi părinţi pur şi simplu reuşesc să se strecoare prin crăpături, iar copiii lor intră în şcoli devenind un pericol pentru sănătatea publică.

Fluxul de știri
0