BUCUREŞTI, 12 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Liviu Dragnea a delarat recent că "Toţi miniştrii, inclusiv Grindeanu, au demisiile în alb la partid", dar că, el, președintele particului, nu le va activa. Cu toate acestea, întrebat la puțin timp după această declarația, a venit cu una mai puțin sigură:
„Din câte am auzit, da (şi Grindeanu, n.r.) dar eu nu le folosesc pentru că nu cred că asta e o procedură corectă. Adică nu mă duc şi le iau din sertar şi le pun data. Eu nu procedez aşa. Am mai avut un caz de genul ăsta…", sună noua declarație a lui Dragnea, consemnată de Antena 3.
Antena 3 a improvizat chiar genul de demisie în alb pe care ar fi putut-o semna miniștri cabinetului, inclusiv Grindeanu.
Cea care a susținut declarația cu privire la existența demisiilor a fost ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, care a supralicitat informația, afirmând că "demisia sa în alb se află la PSD de când a preluat mandatul".
Reacția lui Dragnea la "supralicitarea" Olguței a fost aproape ironică: "Toţi miniştrii au depus astfel de demisii în alb, într-un "moment de efuziune", când s-a format Cabinetul". Iar continuarea explicației este și mai hilară: "Nici nu ştiu unde sunt depozitate aceste demisii în alb".
Pe de altă parte, Liviu Dragnea dovedește că este un cunoscător al legii și precizează "Cine vrea să-şi dea demisia — trebuie să fie un act asumat şi explicat, nu o demisie lăsată în alb care este activată", a spus Dragnea, care a reafirmat "Nu mă interesează acele demisii în alb". Nimeni însă nu spune dacă despre acest stil de "asigurare a fidelității" a fost discutat și cu partenerii de guvernare — dar și cu partenerii sociali, cu care PSD și guvernul au înțelegeri.
Din informațiile mele, aceste demisii nici nu există, sunt o pură invenție pentru convingerea unui anume electorat că partidul are control total asupra Guvernului — și spun asta ca fost parlamentar și om care cunoaște bine PSD, un partid care nu admite asemenea glume, bune mai curând pentru PPDD —ul lui Dan Diaconescu.
Poate președintele PSD Dragnea să arate măcar una dintre aceste demisii, să spună când și unde au fost depuse. Aceste documente, care poartă semnătura unor demnitari de prim rang, au fost înregistrate undeva — și cum anume?
Aștept să văd o reacția a conducerii PSD, dar nu vorbe, ci documente — cu dovezi că ele au fost semnate și depuse așa cum s-a spus, la "începutul mandatului", sau când va fi fost acel "moment de efuziune".