Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

SPIEF 2017. Apelul lui Putin pentru oamenii de afaceri din SUA

© Sputnik / Alexei Druzhinin / Accesați arhiva multimediaPresident Vladimir Putin attends 2017 St. Petersburg International Economic Forum. Day Two
President Vladimir Putin attends 2017 St. Petersburg International Economic Forum. Day Two - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că temelia relațiilor dintre Rusia și Statele Unite, formată de-a lungul deceniilor, a fost distrusă în ultimii ani, motiv pentru care marile afaceri din SUA ar trebui să ajute la restabilirea dialogului periodic cu Moscova.

BUCURESTI, 2 iun — Sputnik. Cooperarea economică dintre Rusia și SUA este, în general, bună, a adăugat președintele Vladimir Putin în cadrul Forumului Economic Internațional de la St Petersburg, informează RT.

„Interacțiunea noastră economică cu SUA este echilibrată, diversificată și bogată din punct de vedere tehnologic. Este, în general, bună", a declarat Putin la Dialogul Afacerilor Rusia-SUA, eveniment ce are loc în cadrul Forumului Economic Internațional de la St Petersburg.

Potrivit președintelui Putin, actualele legături bilaterale ruso-americane sunt la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece. Cu toate acestea, părțile continuă să discute în diferite formate internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, G20 și APEC.

Guvernul rus va încerca să creeze un mediu de afaceri bun pentru investitorii străini, inclusiv pentru cei din SUA, a adăugat Putin.

"Vom face tot posibilul ca afacerile din Rusia să fie valoroase pentru partenerii noștri americani", a declarat Putin, adăugând că există legături strânse între comunitățile de afaceri americane și rusești.

Putin a spus că Moscova va continua să dialogheze cu președintele american Donald Trump pentru normalizarea relațiilor, însă sarcina necesită voință politică și "pregătire pentru rezolvarea problemelor de interes reciproc".

"Normalizarea relațiilor bilaterale este în interesul celor două țări și vom continua dialogul adecvat cu noul președinte american Trump și noua administrație", a spus președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Liderul rus a exprimat speranța că întâlnirea antreprenorilor ruși și americani la Forum, precum și inițiativele acestora vor contribui la rezolvarea "sarcinii dificile de restabilire a încrederii și de construire a unui dialog constructiv".

El a fost de acord cu cuvintele moderatorului discuției, omul de afaceri Viktor Vekselberg, care a precizat ca lumea afacerilor depinde mult de starea relațiilor politice dintre state.

"Ajutați-ne să restabilim un dialog politic normal. Vă cer în numele Rusiei și fac apel la partea americană pentru a ajuta pe noul președinte Donald Trump și administrația sa", a subliniat Putin.

În acest an, la Forumul Economic International de la St. Petersburg a participat un număr mai mare de companii americane decât în 2016. Anul trecut, Departamentul de Stat al SUA a avertizat că firmele care desfășoară activități în Rusia se confruntă cu riscuri economice și își strica reputația. În ciuda obiecțiilor guvernului SUA, la SPIEF 2016 au participat importante companii americane, cum ar fi PwC, Boston Consulting, Schlumberger, Intel, ExxonMobil, Boeing și altele.

Fluxul de știri
0